Sari la conținut

Vama Nădlac, microbuz românesc oprit când intra pe contrasens pentru a scăpa pasagerii de carantină

14/12/2021 10:48

Şoferul unui microbuz înmatriculat în România, în care se aflau opt pasageri, a încercat eludarea controlului de frontieră intrând în ţară prin P.T.F. Nădlac, pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, încercând astfel să evite triajul epidemiologic.

În data de 13.12.2021, în jurul orei 22.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, polițiştii de frontieră care își desfășurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieșire din țară.

Trei români din Austria au recunoscut că s-au vaccinat ”la chiuvetă”, la Vama Petea

Mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării

Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetățean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau opt cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.

Întrucât mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceștia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică.

Cine scapă de carantină la intrarea în țară, între 10 decembrie și 8 ianuarie

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Etichete: