Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus se apropie de 300, ceea ce îi face pe medici, asistente, infirmiere și tot personalul din spitalele din România să se teamă pentru viața lor. Tot mai mulţi cedează şi îşi dau demisiile.
Personalul medical acuză factorii de decizie de la nivel central și local că, în lipsa unei organizări adecvate, dar și a unor dotări corespunzătoare și a penuriei de echipamente medicale de protecție, viețile lor și ale familiilor lor sunt puse în pericol.
Ne pleacă medicii!
Marți, de exemplu, mai multe cadre medicale de la Spitalul Județean din Focșani, în frunte cu managerul unității, au decis să se autoizoleze în clădire. Aceștia au suspiciuni cu privire la o posibilă infectare, după ce medici de la Spitalul Militar din localitate, confirmaţi deja cu COVID 19, au intrat în contact cu personalul unității.
Tot marți a avut loc o demisie în bloc la Spitalul Clinic CF Timișoara, unde asistentele se tem să nu se infecteze cu coronavirus. În acest spital nu este în prezent niciun caz confirmat de infectare.
În Spitalul Clinic CF Timișoara nu este momentan niciun caz confirmat, de altfel unitatea sanitară este pe linia a doua de intervenție, adică va prelua cazuri doar dacă spitalul de infecțioase nu va mai avea locuri pentru pacienți.
Mult mai gravă este situația la Orăștie, unde un spital întreg a rămas fără secție de terapie intensivă, după demisia în bloc a personalului medical.
Și în județul Argeș autoritățile se confruntă cu o problemă similară. Este vorba despre un spital modern din Mioveni, pregătit să devină centru pentru toţi pacienţii infectaţi cu COVID-19 din zonă.
Medicii şi-au dat demisia imediat după ce au aflat de acest plan, acuzând lipsa echipamentelor de protecţie.
La Spitalul Fundeni, mai mulţi doctori ar fi intrat în concediu medical. În Rădăuţi, singurul medic infecţionist a intrat în concediu paternal. Iar autorităţile din Arad au anunţat că opt medici şi-au depus dosarele de pensionare.
Autorităţile iau măsuri
Valul de demisii din partea personalului medical cu care se confruntă în aceste zile autorităţile îi face pe factorii de decizie să se gândească deja la măsuri.
Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că se ia în calcul ca medicilor să le fie interzisă demisia prin ordonanţă militară.
Mai mult, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat aseară că cei care vor refuza internarea pacienţilor se vor alege cu dosar penal.
Președintele Klaus Iohannis a transmis marți un mesaj adresat cadrelor medicale în care le transmite acestora că este nevoie de ei și că românii se uită la medici „cu speranță și încredere”. Președintele i-a asigurat pe aceștia că vor primi echipamentele necesare, pentru că deja au început să sosească materialele de protecție.