in

Vaccinarea anti-Covid ar putea deveni anuală, la fel ca cea antigripală: “Virusul continuă să se răspândească în Europa și în lume”

vaccin8

Președintele și directorul Pfizer a declarat că se va lua în considerare ipoteza conform căreia vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală.

„Vaccinarea continuă după 2021 este esențială, deoarece Covid-19 continuă să se răspândească rapid în Europa și în lume: la mai mult de un an de la primele cazuri de contagieri, continuăm să ne îmbogăţim cunoștințele despre Covid-19 și lucrăm pentru a înţelege dacă, la fel ca în cazul gripei sezoniere, vaccinarea anuală poate oferi cea mai durabilă protecție”, a declarat într-un comunicat Albert Bourla, președinte și director al Pfizer, scrie RaiNews, potrivit Rador.

Aşa cum s-a anunțat, a fost încheiat un nou acord între instituțiile europene și Pfizer-BioNTech pentru furnizarea de vaccinuri suplimentare. Mai precis e vorba de 900 de milioane de doze, cu opțiunea de a solicita mai multe, până la maximum 900 de milioane de doze suplimentare, a căror livrare ar trebui să înceapă din decembrie 2021 şi să se termine în 2023.

Ungaria nu a dorit să participe la noul contract. În schimb celelalte 26 de state membre și-au confirmat propria adeziune.

La începutul anului 2022 va fi aprobat vaccinul pentru copii cu vârste între 6 luni şi 11 ani.

“Ne așteptăm ca rezultatele experimentării vaccinului anti-Covid Pfizer-BioNTech la copii cu vârste între 6 luni și 11 ani să fie disponibile în a doua jumătate a anului 2021.

Dacă vor fi confirmate siguranța și imunogenitatea, sperăm ca până la începutul anului 2022 să primim autorizația pentru vaccinarea acestor copii mai mici”, a declarat pentru agenţia Ansa, compania Pfizer.

În luna martie, Pfizer și BioNTech au inoculat vaccinul primilor copii sănătoși în cadrul unui studiu global de fază 1/2/3, pentru a evalua în continuare siguranța, toleranța și imunogenitatea acestuia la copii.

Graz, româncă de 57 de ani, arestată după ce a recunoscut că a retras zeci de mii de euro din contul bătrânului pe care îl îngrijea

Linz, bătrână asistată de o româncă, accident mortal după ce a căzut pe banda rulantă a unui centru comercial