Români în Austria – Vacanță fatală pentru o româncă din Austria, a căzut într-o cascadă în timp ce-și făcea selfie
O turistă română în vârstă de 23 de ani a murit după ce, sâmbătă, a alunecat în timp ce făcea o fotografie. Tragicul eveniment a avut loc la cascada Na Muang din insula Koh Samui, Thailanda, scrie bangkokpost.com.
Austria s-a DESCHIS ÎN TOTALITATE, fără nicio restricție din 16 mai, dovada 3G nu mai este necesară
Vacanță fatală pentru o româncă din Austria
Incidentul a fost raportat în jurul orei 15.00. Salvatorii au fost trimiși la fața locului și au verificat starea femeii, dar aceasta decedase, a declarat Chayapon Intarasupa, primarul districtului Koh Samui.
Turistul a fost identificat ca fiind Nane-Iosana Bodea, cetățean român, care locuia în Austria. Ea stătea la hotelul Bang Po Village din Tambon Mae Nam, în partea de nord a insulei populare.
Cadavrul ei a fost trimis la Spitalul Koh Samui pentru o examinare post-mortem.
Pe 14 noiembrie 2019, Bastien Palmier, un turist francez de 30 de ani, a murit în aceleași condiții din aceeași cascadă, după ce încerca să-și facă un selfie în timp ce stătea prea aproape de margine.
Există semne care avertizează oamenii despre pericolele cascadei Na Muang.