Tot mai mulți chiriași din Austria se confruntă cu o situație care provoacă teamă, stres și nesiguranță: după ani de stabilitate, proprietarul anunță brusc că are nevoie de locuință pentru uz personal și cere eliberarea acesteia. Pentru mulți, acest moment vine ca un șoc, mai ales într-o piață imobiliară tensionată, cu chirii ridicate și oferte limitate. Întrebarea care apare imediat este una esențială: poate proprietarul, legal, să te oblige să pleci? Răspunsul nu este nici simplu, nici automat „da”, iar legea austriacă oferă chiriașilor mai multă protecție decât se crede.
Ce înseamnă, de fapt, „uz personal urgent”
În Austria, relația dintre chiriaș și proprietar este reglementată strict de Legea privind contractele de închiriere, cunoscută sub numele de Mietrechtsgesetz sau MRG. Conform acesteia, proprietarul poate solicita încetarea contractului doar dacă demonstrează existența unui așa-numit „uz personal urgent” – Eigenbedarf. Cu alte cuvinte, nu este suficient să spună că „vrea apartamentul înapoi”, ci trebuie să dovedească în mod concret și credibil că are o nevoie reală și imediată de locuință.
Instanțele austriece interpretează strict acest concept. Este acceptată, de exemplu, situația în care proprietarul însuși are nevoie de apartament sau când un copil ori un nepot trebuie să se mute acolo pentru studii sau din motive serioase de viață. De asemenea, motive medicale bine documentate pot constitui o justificare validă. În schimb, legea este clară: nu orice rudă poate fi invocată. Părinții, socrii sau alte rude îndepărtate nu sunt considerați eligibili pentru a susține o cerere de evacuare pe acest temei.
Această diferențiere este crucială pentru chiriași. Mulți proprietari încearcă să invoce motive vagi sau emoționale, însă în lipsa unei dovezi clare, cererea poate fi respinsă de instanță. Tocmai de aceea, simpla notificare verbală sau un e-mail nu au valoare juridică în acest context. Iar chiriașii trebuie să știe clar acest lucru.
Nu pleci doar pentru că așa ți se spune
Pentru a încheia legal un contract pe motiv de uz personal, proprietarul este obligat să se adreseze instanței. Procedura începe la tribunalul districtual, printr-o cerere oficială care trebuie să detalieze cine are nevoie de locuință și de ce această nevoie este urgentă și inevitabilă. Fără această etapă, orice solicitare este, practic, lipsită de efect legal.
Citiți și: Schimbări majore pentru chiriașii din Austria din 2026: va fi cea mai mare reformă din ultimele decenii
Chiar și atunci când procesul este inițiat, legea prevede termene de preaviz. Perioada minimă este de o lună până la sfârșitul unei luni calendaristice, dar în realitate, majoritatea contractelor prevăd termene mai lungi. Mai mult, procedurile judiciare pot dura luni de zile, timp în care chiriașul are dreptul să rămână în locuință, scrie The Local.
Dreptul de a spune „nu” și de a contesta
Dacă cererea proprietarului pare nejustificată sau îți provoacă dificultăți majore – fie că vorbim de sănătate, școlarizarea copiilor sau situația financiară – ai dreptul să te opui. Legea îți oferă, de regulă, un termen de patru săptămâni pentru a depune o contestație. Urmează audieri, eventual negocieri, iar în lipsa unui acord, cazul ajunge în fața unui judecător. Un aspect esențial este acesta: până la o decizie definitivă a instanței, nu ești obligat să părăsești apartamentul. Chiar dacă presiunea psihologică este mare, evacuarea nu se poate face peste noapte.
Există situații rare în care proprietarul oferă alternative, cum ar fi un alt apartament similar ca mărime și chirie, pentru a-și întări poziția. Totuși, aceste cazuri sunt excepții. În majoritatea situațiilor, echilibrul de forțe se clarifică abia în instanță.
De aceea, dacă te afli într-un astfel de scenariu, consultarea unui avocat specializat în drept locativ nu este un moft, ci o măsură de protecție. Legea austriacă nu îi oferă proprietarului o putere absolută, iar chiriașii informați au șanse reale să își apere locuința.