Sari la conținut

Urgent! Locuri de muncă într-o stațiune din Austria: montator rigips, angajatorul este român. Iată cum puteți lua legătura!

05/08/2020 09:36 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:00

Într-un articol publicat pe site-ul nostru anunțam că singurul sector din Austria care a crescut în perioada pandemiei este cel al construcțiilor. Imediat după publicare am primit pe adresa redacției o rugăminte de a publica o ofertă de muncă pentru românii din Austria și nu numai.

Firma de construcție a unui român din Germania angajează muncitori pentru lucrări la un hotel din localitatea Damüls, o stațiune turistică populară din districtul Bregenz din statul Vorarlberg, cel mai vestic stat federal austriac.

Înainte de a publica anunțul am decis să luăm legătura cu persoana respectivă pentru a putea da mai multe detalii cititorilor. Daniel Mihai Cîrstea are 47 de ani, este originar din jud. Olt, de mai bine de 15 ani antreprenor în construcții, cu o vastă experiență pe diferite șantiere din Germania și Austria.

”Înainte de toate aș vrea să vă garantez că nu suntem o firmă de intermediere, ci eu sunt cel care angajează direct. Cei care vor lucra cu noi vor avea contract de muncă, cu un venit net de minim 2000 de euro. Cazarea va fi în condiții foarte bune, pe cheltuiala noastră, în apropierea hotelului unde vom lucra, nu va necesita deplasarea sau alte cheltuieli suplimentare din partea lor. Lucrările vor dura câteva luni, după care vor exista și alte oportunități”, ne-a explicat Daniel Cîrstea.

Iată anunțul:

Firma noastră angajează:
– 2 meseriași în montaj rigips cu contract de muncă (2000 € net)
– pentru lucru pe șantier în Austria (orasul Damüls).
– contractul este pe lună durată, cu firma în Germania- Frankfurt.
– de preferat baieti serioși cu simt de responsabilitate.

Cine este interesat trebuie să aibă cazierul emis în ultimele 3 luni și ultima reședință.

Informații:
Daniel Cîrstea – Bauleiter
+49 1577 863 0125

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA