Prima ţară europeană care bate palma cu ruşii: Ungaria va testa vaccinul anti-Covid Sputnik V. Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a spus că Ungaria merge mai departe cu testarea vaccinului rusesc pentru coronavirus după ce a devenit prima țară europeană care a primit de curând mostre ale vaccinului, scrie Europa Liberă.
Szijjarto a spus luni că zece doze din vaccin – prezentat în august de Vladimir Putin drept primul vaccin pentru Covid-19 certificat în lume – vor trece prin procedurile de siguranță și eficacitate din Ungaria. „Săptămâna trecută, 10 doze de vaccin au ajuns în Ungaria”, a arătat șeful diplomației de la Budapesta. „Transportul a sosit alături de documentele necesare , pentru ca autoritățile maghiare să desfășoare testele care vor ajuta cercetătorii să determine dacă vaccinul este sigur, eficient, recomand pentru maghiari sau nu”.
Sputnik-V a fost deja administrat în Rusia personalului medical și altor persoane din grupele de mare risc, în ciuda faptului că nu a trecut prin teste clinice avansate. Nu a fost evaluat încă de Agenția Europeană a Medicamentului, principala instituție de certificare a tratamentelor din Uniunea Europeană.
„Nu vom permite ca pe poporul maghiar să se facă experimente cu un vaccin necunoscut şi riscant”
Partidul maghiar de opoziţie Coaliţia Democrată (DK) cere Comisiei Europene să împiedice guvernul Viktor Orban să achiziţioneze vaccinul dezvoltat de Rusia. Sandor Ronai, lider al principalului partid de opoziţie, a spus că „nu vom fi şoarecii de laborator ai Rusiei, dar nici ai altor puteri”, adăugând că „nu vom permite ca pe poporul maghiar să se facă experimente cu un vaccin necunoscut şi riscant”.
Sandor Ronai a mai spus că pentru Viktor Orban este mai important să intre în graţiile unor dictatori, decât sănătatea maghiarilor, făcând aluzie la Vladimir Putin. El a mai spus că nu vede nicio altă explicaţie pentru faptul că „doar noi, cei din Ungaria vrem să testăm acest vaccin rusesc neverificat”. Vaccinul rus anti-Covid nu a fost omologat nicăieri în afara Federaţiei Ruse, iar comunitatea ştiinţifică internaţională a atras atenţia asupra lipsei datelor cerificate privind modul în care a fost dezvoltat. Cu toate acestea, Viktor Orban a anunţat că e gata să înceapă o campanie de vaccinare în care să folosească atât vaccinul rusesc, cât şi unul chinezesc.
Conform cifrelor oficiale, din 23 noiembrie, 3.891 de maghiari au murit din cauza COVID-19 și 177.952 de persoane au fost infectate de la începutul pandemiei, într-o țară de 10 milioane de oameni.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA