Aprovizionarea Ungariei cu gaze naturale peste iarnă este asigurată, cele cinci miliarde de metri cub de gaze care au fost stocate până la 30 septembrie vor acoperi cu siguranţă nevoile interne, a transmis Autoritatea Maghiară de Reglementare a Energiei (MEKH), miercuri, către agenţia ungară de presă MTI.
Potrivit autorităţii, în fiecare an este verificată disponibilitatea resurselor de gaze naturale pentru aprovizionarea utilizatorilor casnici, pregătirea pentru iarnă a centralelor termice şi disponibilitatea stocurilor de combustibil necesare, fiind determinat, astfel, necesarul de gaze naturale care trebuie stocat, pe baza consumului maxim de iarnă al ultimelor 120 de luni,
în zona furnizorului pentru care se face calculul.
În timpul sezonului rece, rolul instalaţiilor de stocare subterane este deosebit de important, întrucât într-o zi de iarnă cu temperaturi foarte joase, chiar şi jumătate din consumul de gaze
naturale al ţării poate proveni din această sursă.
Perioada de stocare s-a încheiat
Perioada de stocare din acest an s-a încheiat pe 30 septembrie, cu un stoc de 5,28 de miliarde de metri cub de rezerve de gaz, ceea ce reprezentă un nivel de umplere de peste 83%. Acest volum include şi stocurile comerciale, şi cele de siguranţă (1,45 de miliarde de metri cub).
Potrivit comunicatului, stocul de siguranţă disponibil în plus faţă de cel comercial asigură aprovizionarea continuă a populaţiei în circumstanţe extreme – în special în cazul unei crize de aprovizionare cu gaze naturale.
Retragerea a început la data de 1 octombrie. Aprovizionarea cu gaze naturale peste iarnă a ţării este asigurată de instalaţiile de stocare, de importurile continue de gaze naturale şi de gazul obţinut prin extracţia internă, a relatat MEKH.
Conform premierului Viktor Orbán nu vor exista creșteri de prețuri.