Sari la conținut

Ungaria se opune din nou: nu-şi va da acordul pentru împrumutul comun al UE către Ucraina

07/11/2022 13:32

Ungaria se opune din nou deciziilor UE! Ea este dispusă să continue sprijinul financiar al Ucrainei pe bază bilaterală, dar nu-şi va da acordul, în niciun caz, pentru un alt împrumut comun al UE în vederea reconstrucţiei acesteia, a declarat, luni, la Sofia, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit unui comunicat al MAE ungar.
“De ce? Pentru că am făcut-o deja odată. Am sprijinit împrumutul comun în timpul pandemiei de coronavirus şi a fost mai mult decât suficient, a adăugat Szijjártó.

Ungaria atacă deciziile Comisiei Europene: ”Au fost un dezastru, au agravat criza energetică”

Ungaria se opune din nou deciziilor UE

În alocuţiunea sa de la reuniunea miniştrilor de externe din cadrul Iniţiativei Central-Europene din Bulgaria, şeful diplomaţiei de la Budapesta a salutat faptul că UE pregăteşte un nou pachet pentru ajutorarea Kievului, dar a adăugat că Ungaria de mult mai mult timp şi în diverse moduri şi-a ajutat vecinii ucraineni decât cei care se prezintă acum ca fiind “cei mai buni prieteni” ai acestei ţări.

În discursul său, Péter Szijjártó a subliniat că Guvernul ungar a cheltuit zeci şi sute de milioane de euro pentru a sprijini activitatea instituţiilor de sănătate, educaţie, cultură şi a bisericilor din Ucraina, iar Ungaria a luat parte la ajutorarea Ucrainei încă înainte de izbucnirea războiului.

“Suntem pregătiţi să continuăm să oferim sprijin financiar pe bază bilaterală, pe baza unui acord bilateral între Ucraina şi Ungaria. Dar, cu siguranţă, nu vom sprijini niciun fel de împrumut comun al UE în acest sens”, a declarat politicianul.

“De ce? Pentru că am făcut-o deja odată. Am sprijinit împrumutul comun în timpul pandemiei de coronavirus şi a fost mai mult decât suficient”, a adăugat Szijjártó.

Asistenţă financiară în valoare de 1,5 miliarde de euro pe lună

Comisia Europeană propune un pachet de asistenţă financiară în valoare de 1,5 miliarde de euro pe lună pentru a acoperi nevoile de finanţare ale Ucrainei pentru anul viitor, urmând ca iniţiativa legislativă în acest sens să fie prezentată în cursul acestei săptămâni.

Péter Szijjártó a făcut referire şi la efectele sancţiunilor privind războiul. În opinia ministrului ungar, s-a întâmplat exact opusul a ceea ce s-a promis atunci când au fost impuse restricţiile, deoarece războiul a devenit din ce în ce mai brutal, iar economia europeană a fost îngenuncheată în locul celei ruseşti.

Aceasta din urmă este bine exemplificată de faptul că Ungaria a cheltuit anul trecut şapte miliarde de euro pentru importurile de energie, faţă de 19 miliarde de euro în acest an, iar dacă lucrurile continuă aşa, anul viitor va cheltui 29 de miliarde de euro, a explicat şeful diplomaţiei ungare.

Aceste măsuri au eșuat

“Trebuie să înţelegem că, practic, aceste măsuri au eşuat. Economia europeană are de suferit şi este clar cine beneficiază de pe urma acestei situaţii”, a adăugat Szijjártó.

Acesta a precizat că Guvernul ungar nu îi va lăsa pe cetăţenii săi să plătească preţul războiului din Ucraina şi că singura soluţie este pacea, despre care, din păcate, puţini vorbesc.

hirado.hu, ZiarulRomanesc.at

Etichete: