Compania Pannonpharma SRL a construit la Pécsvárad noi capacităţi pentru producerea de medicamente anti-coronavirus, cu o investiţie de 1,6 miliarde de forinţi 4,5 milioane de euro), în cadrul Programului de sprijin pentru industria sănătăţii – a declarat joi ministrul finanţelor, Mihály Varga, pe pagina sa de socializare, anunță presa din Ungaria.
El a subliniat că va creşte numărul de produse din industria sănătăţii, în acest caz Ungaria nu va depinde de producători străini, ci este capabilă să le producă în ţară, la un nivel de calitate ridicat.
După cum reiese din mesajul video, una din dezvoltările producătorului, ingredientul activ interferon al gelului Egiferon poate activa sistemul imunitar blocat de coronavirus, deci acţionează eficient împotriva coronavirusului. Cealaltă dezvoltare, în formă de medicament solid, elimină coronavirusul din tractul gastro-intestinal.
Potrivit lui Mihály Varga, seria de dezvoltări ale industriei sănătăţii are deja rezultate palpabile. Până în prezent au fost realizate 31 de investiţii cu sprijin de stat, a căror valoare totală se ridică la 37 de miliarde de forinţi (peste 105 de milioane de euro).
În cadrul programului vor fi realizate în total 82 de proiecte în industria sănătăţii, cu o valoare totală de 86 de miliarde de forinţi (244,7 milioane de euro) – a spus ministrul, adăugând că numărul locurilor de muncă protejate ar putea ajunge la 5.700.
Dezvoltările vor contribui semnificativ nu numai la autoaprovizionare, ci şi la redresarea economiei – a subliniat ministrul finanţelor.