Sari la conținut

Ungaria, ameninţată de criza de carburanţilor. Șeful MOL: E o situaţie „extrem de periculoasă”

12/07/2022 08:24 - ACTUALIZAT 17/05/2023 21:50

Ştiri Ungaria Ungaria, ameninţată de criza de carburanţilor. Plafonul introdus de autorităţile ungare la preţul carburanţilor ar trebui ridicat deoarece va conduce, „mai devreme sau mai târziu”, la o penurie în aprovizionare, a declarat directorul general al grupului petrolier MOL, Zsolt Hernadi.

Potrivit lui Hernadi, Ungaria se confruntă cu o situaţie „extrem de periculoasă” în condiţiile în care plafonarea preţurilor la carburanţi a stimulat consumul. „Apare întrebarea cât timp poate dura situaţia aceasta?”, a spus Hernadi.

MOL, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Ungaria, a cerut şi în trecut eliminarea plafonului la preţul carburanţilor. Acest plafon, care a fost introdus în luna noiembrie a anului trecut, fixează o limită de 480 de forinţi (1,20 dolari) pentru litrul de benzină şi motorină.

Guvernul condus de Viktor Orban a introdus acest plafon, care conform planurilor actuale ar urma să înceteze la finele lunii octombrie, în ideea de a proteja consumatorii de efectele inflaţiei, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Ulterior, Guvernul de la Budapesta a decis că de preţurile plafonate vor beneficia numai automobilele înmatriculate în Ungaria, o decizie care a provocat o dispută cu Uniunea Europeană.

>>> Doar 30 de litri! O benzinărie din Austria raționalizează vânzarea de combustibil

MOL a limitat cantitatea de combustibil care poate fi vândută zilnic

Luna trecută, MOL a decis să limiteze, la 50 de litri pe zi, cantitatea de combustibil care poate fi achiziţionată în fiecare zi la benzinăriile sale de automobilele înmatriculate în Ungaria, înjumătăţind practic limita anterioară.

Duminică, Zsolt Hernadi a mai spus că Ungaria ar trebui să înceapă să stocheze carburanţi încă de pe acum deoarece 65% din capacităţile rafinăriei MOL din Ungaria urmează să fie oprite în luna august pentru lucrări de mentenanţă. Din acest motiv, refacerea stocurilor va fi mai lentă decât se preconiza, ceea ce înseamnă că MOL va cere autorităţilor ungare să elibereze o parte din rezerva strategică de carburant a ţării, a precizat Hernadi.

Luna trecută, Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, a spus că în condiţiile în care lanţurile globale de aprovizionare nu mai sunt la fel de sigure ca înainte, o penurie de carburant nu poate fi exclusă. Dar Gergely Gulyas a spus că o astfel de penurie este puţin probabilă având în vedere că Ungaria are rezerve de carburant suficiente pentru o perioadă de până la şase luni.

>>> Ungaria, forintul a ajuns la un nou minim istoric faţă de euro, francul elveţian şi dolarul american

Sursa: Reuters, ZiarulRomanesc.at