Sari la conținut

Ungaria achiziționează gaz în afara contractelor, negociază pentru 700 de milioane de metri cubi în plus

21/07/2022 11:05

Ungaria achiziționează gaz în afara contractelor, negociază pentru 700 de milioane de metri cubi în plus.

Pentru a consolida securitatea energetică a ţării, Guvernul Ungariei poartă negocieri pentru achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale în plus faţă de cantităţile care se regăsesc deja în contractele încheiate pe termen lung, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Budapest

Şeful diplomaţiei ungare a relatat că negocierile în acest sens sunt în curs de desfăşurare, atât în direcţia est, cât şi în direcţia vest; se speră că în a doua jumătate a săptămânii viitoare vor putea fi oferite mai multe informaţii cu privire la rezultatele acestora, scrie presa maghiară.

Ungaria achiziționează gaz în afara contractelor

Ministrul a amintit că anul trecut şi acum doi ani, jucătorii de pe piaţă au încercat să îl descurajeze cu privire la încheierea unui contract pe termen lung, considerând că aprovizionarea cu gaze poate fi asigurată şi fără acest lucru.

Cu toate acestea, el a insistat întotdeauna că securitatea energetică a ţării reprezintă o problemă strategică, de siguranţă naţională, motiv pentru care au fost semnate contracte pe termen lung, atât cu Gazprom, cât şi cu Shell, a explicat Szijjártó.

Ministrul de externe al Ungariei la Viena: ”Frontiera sudică a țării este practic sub asediu”

“Dacă nu am fi încheiat aceste contracte, Ungaria ar avea acum mari probleme, pentru că piaţa europeană a gazelor naturale se confruntă cu o serie de lipsuri “, a afirmat ministrul, adăugând că datorită contractelor pe termen lung, aprovizionarea cu energie are o bază sigură.

Péter Szijjártó a explicat că din cauza războiului trebuie să ne pregătim şi pentru întreruperi şi probleme în aprovizionarea Europei de Vest, adică “trebuie să stocăm o cantitate de gaze naturale cât mai mare posibilă”.

Din acest motiv s-a decis ca Ungaria să achiziţioneze gaze naturale şi peste cantitatea stabilită în contractele pe termen lung.

Cea mai mare parte a gazului rusesc soseşte dinspre sud

S-a constatat că Gazprom a livrat la termen până acum, iar cea mai previzibilă rută de transport pare a fi ruta din sud, a subliniat ministrul.

Szijjártó a amintit, totodată, că atunci când s-a construit infrastructura maghiară conectată la Turkish Stream, toată lumea a încercat să oblige Ungaria să facă invers.

Însă dacă aceasta nu ar fi fost construită, acum am avea mari probleme, a spus Szijjártó. Ministrul de externe a relatat că jumătate din cantitatea de 32,6 milioane de metri cubi de gaze naturale care au ajuns vineri în Ungaria, 16,3 milioane de metri cubi au sosit pe ruta de sud.

Altfel spus, cea mai mare parte a gazului rusesc soseşte dinspre sud, în timp ce din direcţia vest putem obţine doar o treime din cantitatea contractată, a explicat oficialul ungar.

De aceea, în cadrul negocierilor privind livrarea unei cantităţi suplimentare de gaze s-a vorbit şi despre posibilitatea ca acele cantităţi care ar trebui să sosească dinspre vest, să sosească în ţară dinspre sud, a spus Péter Szijjártó.