Sari la conținut

Ungaria a prelungit interdicția de intrare a cetățenilor străini, inclusiv a românilor, cu excepția tranzitului

Etichete:
03/10/2020 15:40 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:45

Ungaria a prelungit cu o lună, până la sfârşitul lui octombrie, măsurile restrictive privind accesul în ţară introduse de la 1 septembrie în vederea prevenirii extinderii epidemiei de COVID-19, potrivit unui anunţ transmis joi de şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de agenţiile MTI şi EFE.

Rămâne astfel interzis accesul străinilor în Ungaria, cu excepţia tranzitului, călătoriilor de afaceri sau umanitare, convoaielor militare, participării la evenimente importante sportive, culturale şi religioase, exceptaţi fiind şi cetăţenii străini care lucrează în Ungaria, diplomaţii sau alte persoane aflate în călătorii oficiale.

Cetăţenii ungari reveniţi din străinătate trebuie să rămână în carantină sau să obţină două rezultate negative la testul de COVID-19.

Printre alte măsuri aplicate începând din 1 septembrie, măştile au devenit obligatorii în transportul public şi în spaţiile închise (nepurtarea lor fiind sancţionată cu o amendă de 50.000 de forinţi – 138 de euro), cluburile şi barurile se închid cel târziu la ora 23:00 şi au fost interzise vizitele în spitale şi cămine de bătrâni. Aceste măsuri rămân de asemenea în vigoare.

În ultimele 24 de ore în Ungaria au fost confirmate 848 de noi cazuri de COVID-19 , în timp ce bilanțul deceselor asociate noului coronavirus de la începutul epidemiei a ajuns la un total de 781.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA