Sari la conținut

Austria: un tânăr de 18 ani și-a ucis propria pisică, apoi tot el a chemat poliția, denunțat de sora lui

04/10/2022 14:08 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:02
politia romani inselaciuni

Știri Austria: Un tânăr de 18 ani și-a ucis propria pisică. Luni, 3 octombrie 2022, polițiștii au fost chemați la o casă din Steyr, deoarece pisica fusese ucisă în mod deliberat acolo. La sosire, tânărul a fost găsit așezat pe jos în fața casei, cu pisica sa sângerând puternic în brațe.
Tânărul de 18 ani, care era vizibil agitat și în mod evident puternic ”intoxicat” cu alcool. El le-a spus ofițerilor că dimineața lăsase pisica sa de 13 săptămâni să iasă din apartament.
Când s-a întors de la cumpărături, în jurul orei 22.00, și-a găsit pisica grav rănită în spatele blocului de apartamente și a anunțat poliția.

Graz, cruzime contra animalelor: momeli cu lame de bărbierit, ascunse pentru câini

politist ucis

Austria, un tânăr de 18 ani și-a ucis propria pisică

Poliția a informat serviciul de salvare a animalelor, care, însă, nu a putut decât să constate moartea pisicii.

La scurt timp după aceea, poliția a fost chemată din nou la adresa respectivă. Asta deoarece sora tânărului de 18 ani a sunat la serviciile de urgență pentru a spune că bănuiește că bărbatul și-a ucis singur pisica.

Din cauza consumului excesiv de alcool, a comportamentului agresiv și a faptului că tânărul de 18 ani deținea mai multe cuțite și topoare, a fost chemat Grupul de intervenție rapidă (SIG41) pentru a sprijini acțiunea poliției.

Suspectul a fost apoi arestat de către ofițerii SIG la domiciliul său la ora 1:30, la 4 octombrie 2022. Apoi, a fost transferat la centrul de detenție al poliției din Linz. Arma crimei, un „cuțit de luptă” cu o lungime de aproximativ 30 cm, a fost confiscată.

A fost impusă o interdicție temporară a armelor și au fost confiscate mai multe topoare, cuțite de luptă și macete.

surse: regionews.at, ZiarulRomanesc.at