Guvernul Austriei se pregătește să închidă un centru de dialog religios din Viena, susținut de Arabia Saudită, în încercarea de a împiedica execuția unui adolescent care a participat la un protest în timpul Primăverii Arabe, relatează CNN.
Autoritățile saudite l-au arestat pe Murtaja Qureiris la vârsta de 13 ani, la trei ani după ce a participat la un protest pe motocicletă în timpul Primăverii Arabe din 2011. Adolescentul, acum în vârstă de 18 ani, riscă pedeapsa cu moartea în Arabia Saudită, după ce a fost deținut timp de aproape patru ani.
Parlamentul austriac a adoptat miercuri o rezoluție care a spus că va „folosi toate mijloacele politice și diplomatice disponibile pentru a preveni executarea” adolescentului. De asemenea, rezoluția solicită guvernului să „renunțe la tratatul privind reședința Centrului Internațional pentru Dialogul Interreligios și Intercultural” al Regelui Abdullah bin Abdulaziz (în Austria)”.
„După cazul (Jamal) Khashoggi, guvernul saudit a arătat din nou modul în care se ocupă de criticii săi și că nici măcar nu se dă la o parte de la uciderea copiilor/ adolescenților”, se mai arată în rezoluție.
„Regimul de la Riad înțelege doar un limbaj clar și precis: niciun dialog bazat pe respect față de viața și decența umană”, se adaugă în document.
Arabia Saudită a negat că liderii săi au fost implicați în moartea lui Khashoggi, un jurnalist saudit care a fost ucis în Istanbul în octombrie.
Ministerul de Externe al Austriei a declarat pentru CNN că evaluează „pașii necesari din punct de vedere legal și pregătirea procesului de implementare”. CNN a contactat guvernul saudit, dar Riadul nu a răspuns la cererile anterioare de a exprima un punct de vedere despre Qureiris.
Centrul spune că este o țintă ușoară
Centrul se descrie ca o organizație interguvernamentală, care dorește să utilizeze dialogul pentru a rezolva conflictul. Membrii fondatori ai acesteia au fost Arabia Saudită, Austria și Spania, potrivit site-ului acestuia. Sfântul Scaun este un observator fondator.
KAICIID a declarat pe site-ul său că este îngrijorat de recenta acțiune: „KAICIID nu este o ambasadă, nici un ONG sau în nici un fel brațul politic al vreunui stat, inclusiv Arabia Saudită. Nu este nici prelungirea nefirească în materie de influenţă sau strategii a vreunui stat.”
„Pe măsură ce scena politică austriacă devine mai agitată înainte de alegeri, KAICIID este prea ușor introdus în contexte politice și sociale care sunt complet diferite de statutul și misiunea sa”.
În aprilie, Arabia Saudită a anunțat că a executat 37 de bărbați care, conform grupului Reprieve, care apără drepturile omului, erau în cea mai mare parte din minoritatea Shia a regatului. Țara are una dintre cele mai înalte rate de execuție din lume și a fost adesea criticată de grupurile pentru drepturile omului pentru executarea persoanelor care erau minore la momentul presupuselor crime.
Qureiris avea 10 ani când a comis cel puțin una dintre faptele pentru care este acuzat, arată CNN.
El a fost acuzat că îl însoțea pe fratele său activist, Ali Qureiris. Au mers pe motocicleta la o secție de poliție din estul orașului saudit Awamiya, unde Ali ar fi aruncat cocktail-uri Molotov spre clădire.
Un grup de lucru al ONU consideră că minorul a fost torturat, a fost forțat să facă mărturisiri, iar arestarea lui a fost arbitrară.