Lucrările la Aeroportul Ghimbav, perla Brașovului, avansează în ritm alert. Proiectul a început cu mulţi ani în urmă, însă „s-a împotmolit” după construirea pistei. În ciuda acestor probleme și reluării timide între timp a lucrărilor, finalizarea aeroportului a devenit obiectivul principal cu ocazia alegerilor locale din acest an.
Șantierul aeroportului de la Brașov a fost repornit în martie, iar lucrările au avansat, astfel că până la sfârşitul lunii terminalul aeroportului de la Ghimbav va avea acoperişul finalizat și se va putea apoi lucra în siguranţă la finisajele şi instalaţiile interioare.
Mulți spun că se lucrează mai ”vioi” fiindcă este campanie electorală, iar aeroportul este temă ”fierbinte” pentru unii candidați. Semnarea procesului-verbal de recepţie a lucrărilor a fost anunţată pentru 1 martie 2021. Deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov este programată pentru a doua parte a anului viitor, scrie Bună Ziua Brașov.
Început în urmă cu opt ani
Despre acest mult aşteptat aeroport s-a vorbit mult în ultimii 20 ani, lucrările au început în 2012, iar pista a fost realizată acum șase ani și au urmat alți ani de stagnare, până în primăvara acestui an.
Terminalul va fi construit pe trei niveluri, subsol, parter şi etaj, şi va avea o arie desfăşurată de 12.031 mp şi o înălţime de 14.87 m. Acesta va asigura servicii aeroportuare pentru 720 de pasageri la orele de vârf (360 la „sosiri” şi 360 la „plecări”), iar construcţia va fi realizată, astfel încât să poată fi extinsă.
Anul acesta, la Aeroportul Internaţional Braşov sunt în implementare proiecte cu o valoare totală de 250 milioane lei. „Sperăm ca până la sfârşitul anului să finalizăm 90% din lucrările la aeroport”, declara în iulie preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
La final de august a început montarea unor arce inspirate dins tilul gotic transilvănean, aceste arce fiind montate la intrarea în terminal.
La parter vor funcţiona birourile Poliţiei Transporturi, birourile agenţiilor de turism şi cele de informaţii, cele de închirieri auto, precum şi zona de Sosiri. Aici va fi sala de unde călătorii îşi vor ridica bagajele, în acest sens urmând să fie amplasate două carusele.
La etaj vor fi amplasate scannerele pentru bagajele călătorilor, cabinele poliţiei de frontieră şi cele vamale, spaţiile comerciale şi zona de pregătire a pasagerilor pentru îmbarcare.
La etajul I, în capătul din dreapta va fi poziţionat restaurantul unde vor putea avea acces atât pasagerii, cât şi însoţitorii acestora sau chiar persoane care vor să vadă pur şi simplu activitatea din cadrul aeroportului.
Va fi al treilea terminal ca mărime din România
Aeroportul Internaţional Braşov va avea cel de-al treilea terminal ca mărime din România – după cele ale aeroporturilor din Bucureşti şi Cluj, cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 12.000 mp, lucrările fiind realizate de Asocierea BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA.
Pe lângă construcţia terminalului, în această perioadă se lucrează şi la realizarea a nouă obiective necesare funcţionării aeroportului, dar şi la balizaj şi la sistematizarea pe vertical.