Sari la conținut

Un interlop român a stropit o fată cu benzină apoi i-a dat foc în fața unei discoteci din Viena, acum e liber

28/02/2023 13:53

Un interlop român a stropit o fată cu benzină apoi i-a dat foc în fața unei discoteci din Viena, acum e liber. Bogdan Negrei, zis Crețu, a pedepsit-o pentru că nu-i plătise o taxă de protecție. Deși are o condamnare de 20 de ani din care a executat puțin peste jumătate, interlopul a tot solicitat eliberarea condiționată și acum e liber iar.

Anul trecut, Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin a propus eliberarea lui, iar până la urmă a și obținut-o, chiar dacă executase puțin peste jumătate din pedeapsa de 20 de ani. Contestația procurorilor a fost respinsă de Tribunalul Mehedinți.

Citiți și: Declarația unui român din Austria, acuzat de tentativă de viol, pentru a scăpa de pedeapsă: ”Sunt homosexual”

Un interlop român a stropit o fată cu benzină apoi i-a dat foc

În rechizitoriul faptei de tentativă de omor se arată că Bogdan Negrei a stropit cu benzină o femeie în faţa unei discoteci din Viena. Incendierea a avut loc în mai 2010, în faţa unui club din capitala Austriei.

Interlopul a cerut o taxă de protecţie de 3.000 de euro de la o lucrătoare sexuală româncă în vârstă de 36 de ani. Femeia a refuzat să plătească, iar „Creţu” l-a pus pe Nico Negrei să-i ardă părul cu o brichetă.

Conform procurorilor, femeia a ars timp de 30 – 60 de secunde, până când şi-a aruncat o geacă pe faţă şi s-a trântit pe jos. Femeia a fost internată în stare gravă la o clinică din Viena şi a stat la terapie intensivă timp de două săptămâni şi jumătate.

”Mafiotul roșu”

„Creţu” a fost dat în urmărire generală şi a fost prins de unitatea specială de poliţie Cobra, la o lună de la incident. Iniţial, procurorii au încadrat fapta la vătămare corporală gravă, însă în urma anchetei au schimbat-o la tentativă de omor. Pentru faptele comise, judecătorii l-au condamnat pe Adrian Bogdan Negrei la pedeapsa maximă, 20 de ani de închisoare.

Presa din Austria l-a numit pe Bogdan Negrei „Mafiotul roşu”, pentru faptul că a dus la Viena şi în mai multe oraşe austriece sute de românce, pe care le teroriza cu taxe de protecţie.

Românul a negat toate acuzaţiile care i se aduc, spunând că este nevinovat şi că pătimeşte doar pentru că s-a aflat la faţa locului în momentul atacului.

sursa: Newsweek, ZiarulRomanesc.at