Pandemia provocată de noul virus a adus lumea în genunchi, dar asta nu a descurajat un cuplu din Raipur, provincia Chhattisgarh, din India centrală, să numească gemenii lor nou-născuți „Corona” și „Covid”, scrie India Today
Cele două cuvinte provoacă frica și depresia în mintea multora, dar pentru cuplul de indieni, ele simbolizează triumful asupra greutăților. Gemenii – un băiat și o fată – s-au născut în timpul carantinei impuse și aplicate la nivel național.
„Am fost binecuvântată cu gemenii – un băiat și o fată – la primele ore din 27 martie. I-am numit Covid (pe băiat) și Corona pe (fată)”, a declarat agenției de știri PTI, Preeti Verma, mama în vârstă de 27 de ani a nou-născuților.
”Nașterea s-a întâmplat după ce ne-am confruntat cu mai multe dificultăți și, prin urmare, soțul meu și cu mine am vrut să facem ziua memorabilă. Într-adevăr, virusul este periculos și poate pune viața în pericol, dar focarul său i-a făcut pe oameni să se concentreze pe igienă și să învețe alte obiceiuri bune. Astfel, ne-am gândit la aceste nume”, a spus ea, motivând decizia lor neobișnuită.
„Când personalul spitalului a început să numească și bebelușii drept Corona și Covid, am decis în sfârșit să îi numim după pandemie”, a spus ea.
”Gemenii au devenit un centru de atracție în spital după ce cuplul i-a numit Covid și Corona”, a spus Shubhra Singh, purtătorul de cuvânt al spitalului din Raipur.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA