Sari la conținut

”Un austriac la Bucureşti: Francisc Josif Rainer”, expoziție foto-documentară la ICR Viena

Etichete:
10/07/2019 09:34 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:07

Muzeul Municipiului Bucureşti anunţă evenimentul inaugural al expoziţiei „Un austriac la Bucureşti: Francisc Josif Rainer”, pe 17 iulie, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Român din Viena.

Noua expoziţie foto-documentară pe care Muzeul Municipiului Bucureşti o prezintă publicului dezvăluie aspecte inedite din viaţa şi activitatea unui mare savant român care a revoluţionat medicina şi antropologia la nivel universal.

Francisc Iosif Rainer (1874-1944), născut într-o familie de intelectuali austrieci din Bucovina, a fost un profesor român de Anatomie, antropolog de prestigiu internaţional. După finalizarea celor dintâi monografii de teren din lume realizate asupra populaţiei de la Nereju, Fundu Moldovei şi Drăguş, alături de sociologul Dimitrie Gusti, a prezentat publicului opiniile sale cu privire la problema varietăţii raselor umane. Francisc Rainer dezvoltă printr-o metodă interdisplinară de prezentare un excurs sintetic, limpede şi atrăgător, folosindu-se de demonstraţiile biologiei şi antropologiei – potrivit cu nivelul de cunoştinţe de la acea dată, ce corespund în mare cercetărilor actuale – pentru a confirma fenomenul istoric. În epocă, această metodă de argumentare sintetică a unui subiect căpătase renumele de „rainerism”.

„Metoda raineriană constă într-un demers interdisciplinar de a realiza un excurs sintetic ce pleacă de la biologie şi antropologie pentru a explica un fenomen istoric. Francisc Rainer a fost un evoluţionist convins. Pentru el omul era într-o continuă corelare cu mediul înconjurător, iar rasele sau tipurile antropologice constituiau răspunsul fondului genetic ce se traducea în expresie fenotipică la integrări în mediu şi realizate în timp. Nu concepea înţelegerea fiinţei umane decât în completarea sa bio-psiho-socială. Considera că «orice concepţie a vieţii izvorâtă numai din biologie e subumană, dar nici o concepţie a vieţii nu trebuie să fie în contradicţie cu biologia» – concepţie de avangardă, nici astăzi bine înţeleasă, dar clar susţinută de cercetările de genetică moleculară, de neuro-endocrinologie, de paleo-antropologia şi antropologia zilelor noastre. Francisc Josif Rainer a revoluţionat anatomia pe care o considera «ştiinţa formei vii»”, spune Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului Bucureşti, curator al acestei expoziţii.

Intrarea la vernisaj este liberă. Expoziţia „Un austriac la Bucureşti: Francisc Josif Rainer, personalitate universală” va putea fi vizitată în perioada 17 iulie – 22 septembrie.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

ICR Viena, vernisajul expoziției ”Portretul ca biografie a inocenței. Un fotograf român în Austria interbelică. Dumitru Furnică-Minovici (1897-1982)”