Austriacul de origine română Marius Vizer este singurul candidat la preşedinţia Federaţiei internaţionale de judo (IJF), organizaţie pe care o conduce din anul 2007, informează un comunicat remis Agerpres.
Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei internaţionale de judo vor avea loc în data de 3 iunie 2021, în timpul Congresului IJF de la Budapesta, programat înaintea Campionatelor Mondiale 2021.
Toate cele 204 federaţii membre ale Federaţiei internaţionale de judo au fost invitate să propună candidaţi pentru această funcţie, până în data de 2 februarie 2021.
Marius Vizer, preşedinte al IJF din anul 2007, este singurul candidat la aceste alegeri şi niciuna dintre federaţiile membre nu a propus un contracandidat. Astfel, la Congresul IJF din 2021, Vizer va fi reconfirmat în funcţie pentru următorii 4 ani, continuând seria de reforme şi modernizarea judo-ului mondial, notează acest comunicat.
Rusul Serghei Soloveicik este preşedintele Uniunii Europene de Judo. Soloveicik a fost reales în decembrie 2020 şi este totodată vicepreşedinte al Federaţiei internaţionale de Judo, făcând parte din echipa executivă a lui Marius Vizer