Sari la conținut

UE recomandă a patra vaccinare TUTUROR celor peste 60 de ani

Etichete:
11/07/2022 12:20 - ACTUALIZAT 19/10/2022 16:43

Coronavirus Diaspora – A patra vaccinare pentru persoanele peste 60 de ani. Din cauza creșterii infecțiilor și a volumului de muncă din spitale, persoanele în vârstă, în special, ar trebui să fie imunizaţi din nou anti- Covid. Astfel, UE recomandă o a patra vaccinare corona pentru persoanele cu vârsta peste 60 de ani – coborând astfel vârsta de la 80 de ani – împotriva unui nou ”val vast” COVID-19 din prezent, relatează AFP. 

”Îndemn statele membre să ofere imediat a doua doză «booster» tuturor persoanelor în vârstă de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile şi îndemn toate persoanele eligibile să se prezinte la vaccinare”, subliniază comisarul european însărcinat cu Sănătatea Stella Kyriakides.

Această recomandare este valabilă, de asemenea, pentru toate persoanele vulnerabile, anunţă într-un comunicat comun Centrul European de Prevenţie şi Control ale Bolilor (ECDC) şi Agenţia Euroepană a Medicamentului (EMA).

În aprilie, cele două agenţii sanitate ale UE au recomandat deja acest al doilea ”booster” – în majoritatea cazurilor a patra doză de vaccin împotriva covid-19 – persoanelor în vârstă de peste 80 de ani şi semnala că poate urma o lărgire.

>>> UE prelungește certificatele Covid până în 2023. Ce înseamnă dacă ai o călătorie planificată?

Creşte numărul infecţiilor în statele europene

Uniunea Europeană se confruntă cu ”o creştere a cazurilor de COVID-19, dar şi cu o tendinţă de creştere a numărului spitalizărilor sau internărilor la urgenţă în mai multe ţări, în principal din cauza subvariantei BA.5 a omicron”, subliniază în comunicat directoarea ECDC Andrea Ammon.

”Acest lucru semnalează începutul unui nou val extins de covid-19 în Uniunea Europeană”, avertizează ea.

”Există încă mulţi oameni care riscă o infecţie gravă COVID-19, pe care trebuie să-i protejăm cât mai rapid”, subliniază ea.

Potrivit ultimelor date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru zona OMS Europa, din care fac parte 50 de ţări, numărul cazurlor de Covid-19 se află în creştere puternică de la sfârşitul lui mai.

Numărul noilor îmbilnăviri zilnice a depăşit vineri 675.000 şi a ajuns la nivelul de la începutul lui aprilie, după un val puternic în iarnă.

Potrivit ECDC şi EMA, nu există ”în acest stadiu o probă clară care să justifice vaccinarea cu un al doilea «booster» antocovid a persoanelor în vârstă de sub 60 de ani care nu prezintă un risc mare să facă o formă gravă” de covid-19.

În Austria, comitetul național de vaccinare a recomandat recent a patra doză de la vârsta de 65 de ani și pentru persoanele cu risc.

>>> Covid-19 în Austria: Când ar trebui să primiți a patra doză de vaccin?

Sursa: AFP, ZiarulRomanesc.at