Sari la conținut

Super-tulpina Omicron, infectarea ar avea loc în mai puțin de un MINUT

01/12/2021 04:57

Omicron, noua tulpină de Covid-19, a fost depistată deja la circa 200 de persoane. Deocamdată, această variantă are încă foarte multe necunoscute și unele țări au luat deja măsuri dure, pe care alte țări le consideră exagerate. Inclusiv OMS a cerut statelor un răspuns ”raţional” şi ”proporţional” la varianta Omicron, apelând la calm în faţa noii tulpini a coronavirusului.

Principalul lucru care a provocat îngrijorare în comunitatea științifică este numărul mare de mutații în genele vârfului proteic (spike protein), folosit de virus pentru a se lipi de celulele umane. Îngrijorarea este că această variantă ar avea o transmisibilitate mai mare, iar persoanele care anterior s-au recuperat de Covid-19 ar fi supuse unui risc mare de reinfectare cu Omicron, mai mult decât cu alte variante înregistrate anterior.

Supertulpina Omicron, ar putea fi de două ori mai infecţioasă decât Delta, tulpina care a îngenuncheat sistemele sanitare din întreaga lume.

Schimbările lunii DECEMBRIE în Austria: restricţii, regula 2G actualizată, sărbători legale

Unii specialişti cred că va fi nevoie de mai puţin de un minut de interacţiune cu cineva bolnav ca să ne infectăm.

Deocamdată însă nu este clar cât de severă și transmisibilă este această variantă. Experții afirmă că este posibil ca eficacitatea vaccinurilor să scadă, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu ar oferi protecție în continuare, scrie Observator News.

Universitatea Oxford a anunţat că nu există dovezi care să arate că vaccinurile nu vor preveni formele grave de COVID provocate de Omicron. Dar e gata să îşi actualizeze vaccinul împreună cu AstraZeneca. Moderna spune însă că e puţin probabil ca serurile actuale să fie la fel de eficiente în faţa variantei noi.

Testul PCR și testele rapide sunt eficiente în depistarea prezenței inclusiv a acestei variante, funcția acestor teste fiind doar de detectare a prezenței Covid-19. Pentru confirmarea variantei Omicron este nevoie de analiza genetică în laboratoare speciale.

Măsuri dure

Africa de Sud a ajuns la 77 de cazuri. Alte 18 ţări au raportat pacienţi infectaţi. Olanda a anunţat că varianta Omicron era deja în ţară înainte de revenirea aeronavelor din Africa de Sud. Japonia, Israel şi Maroc şi-au închis graniţele.

În schimb, preşedintele Statelor Unite ale Americii este liniştit.

”Tulpina asta este un motiv de îngrijorare, nu de panică. Avem cele mai bune vaccinuri din lume, cele mai bune medicamente, cei mai buni oameni de ştiinţă”, a spus Joe Biden.