Trucul ingenios al bagajului în avion. Dacă urmează să călătoriți în curând cu avionul, cu acest truc veți ajunge să vă scăpați de a fi nevoiți să să plătiți un supliment pentru bagaj. Unul dintre cele mai critice momente trăite în aeroporturi are loc la poarta de îmbarcare. Căci acela este momentul în care valiza dvs. poate ajunge la cală. De cele mai multe ori, din cauza nerespectării măsurilor de reglementare ale companiei de zbor. Dacă doriți să evitați problemele, cel mai bine este să fiți precauți și să învățați trucul acesta cu bagajul de avion pentru următoarea călătorie. În continuarea articolului vă dezvăluim această procedura interesantă. (Continuați să citiți după fotografie)
Trucul ingenios al bagajului în avion
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri privind bagajele de mână, majoritatea companiilor vă permit doar o singură geantă personală fără costuri suplimentare. Asta înseamnă că mulți pasageri au început în masă să cumpere rucsacuri care îndeplinesc măsurile de reglementare pentru a nu fi nevoiți să plătească în plus. Trucul cu rucsacul este foarte simplu, dar înainte de a-l cunoaște trebuie să ținem cont de un sfat foarte de bază. Dar, pe care, în unele ocazii, uităm să-l punem în practică. Fiecare companie își stabilește propriile măsurători în ceea ce privește geanta personală permisă. Iar, deși majoritatea rucsacilor respectă măsurătorile standard, există companii aeriene care, pentru câțiva centimetri în plus, vă vor pune să plătiți suplimentul corespunzător. Continuă mai jos
Înainte de a călători (ca să nu mai vorbim înainte de a cumpăra un rucsac nou) este o idee bună să verificați dimensiunile permise. Atenție, deoarece trebuie să țineți cont și de greutate, odată ce v-ați împachetat toate bagajele. Pare o prostie, dar când avioanele sunt pline, dacă depășiți jumătate de kilogram, va trebui să plătiți în plus. Există cântare de mână pe piață pentru bani puțini care vă vor ajuta să cunoașteți greutatea exactă a bagajelor dvs. Și, dacă nu vreți să cheltuiți nimic, puteți oricând să vă urcați pe cântar acasă singuri. Apoi, cu rucsacul pentru a-i calcula greutatea, conform viajar.elperiodico.com.
Citește și: Până la 315 euro: aceste persoane, inclusiv români din Austria, primesc acum un credit de la asigurările sociale
Acum că țineți cont de dimensiunile rucsacului sau ale bagajului de mână, este timpul să puneți în practică trucul valizei. Acest truc este foarte simplu, dar foarte eficient în reducerea volumului bunurilor. Este vorba despre cumpararea unei valiza care vă permite să faceți un vid. Pe piață exista cateva modele interesante. Deși este adevărat ca presupun o cheltuială importantă, vă asigurăm că veți ajunge să nu regretati acei bani dați în plus. Sunt mărci mai scumpe. Au inclusiv un mâner cu afișaj digital pentru a indica greutatea, un buzunar ascuns, două porturi USB și USB-C integrate în lateral și un lacăt de siguranță. În acest caz, prețurile încep de la 179 de euro pentru rucsacuri care pot fi așezate sub scaunul din față. Însă, dacă nu vă puteți permite această cheltuială sau chiar nu vreți să dați atatia bani, nu vă faceți griji! Asta, deoarece există și o versiune low-cost a trucului cu bagajul. Pe Amazon găsiți la mai puțin de 17 euro, 5 saci de aspirator și aparatul de vidat, care va permite hainelor dvs. să ocupe mult mai puțin spațiu în bagaj.