Sari la conținut

Două persoane au murit în flăcări. Accident cumplit în Austria

25/10/2025 18:29 - ACTUALIZAT 28/10/2025 17:42

Tragedie pe autostrada A9 din Stiria: două persoane au murit carbonizate în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un șofer austriac aflat sub influența alcoolului a intrat violent cu mașina într-un autoturism cu numere de Ungaria. Impactul s-a produs în jurul orei 1:40, în zona localității Lebring, iar vehiculul lovit a fost cuprins în scurt timp de flăcări. Pentru cei doi ocupanți ai mașinii maghiare, nu s-a mai putut face nimic.

Tragedie pe autostrada A9 din Stiria

Potrivit poliției, șoferul vinovat, un bărbat de 38 de ani din districtul Leibnitz, ar fi efectuat o manevră de depășire, după care s-a izbit de automobilul care circula pe prima bandă. „Știm că cele două vehicule se deplasau cu o mare diferență de viteză”, a declarat Markus Lamb, reprezentant al Poliției din Stiria. Este posibil ca șoferul austriac să fi circulat cu viteză excesivă și să fi lovit mașina din spate, dar anchetatorii iau în calcul și varianta ca autoturismul maghiar „să fi circulat foarte încet sau chiar să fi fost oprit”. Ceea ce este deja cert, subliniază Lamb, e faptul că șoferul vinovat era foarte beat. Acesta a suferit răni ușoare și a fost transportat de Crucea Roșie la spitalul LKH Südsteiermark din Wagna, pentru îngrijiri medicale.
CITIȚI ȘI ► Impact frontal în Austria cu un camion condus de un român. Șoferul, în stare gravă

Luptă contra cronometru pentru pompieri

Primii ajunși la locul tragediei au fost membrii pompierilor voluntari din Lang, urmați la scurt timp de echipa din Lebring. „Mașina ardea deja în întregime”, a povestit Gottfried Rosenzopf, comandantul pompierilor din Lang. Echipajele, dotate cu aparate de respirat, au încercat să stingă flăcările, însă după ce fumul s-a risipit, au descoperit o imagine teribilă: două persoane fără viață în interiorul autoturismului.

„Este o situație extrem de grea, mai ales pentru colegii tineri, deși suntem obișnuiți cu accidente mortale, pentru că zona noastră include drumul periculos L602”, a explicat Rosenzopf. După intervenție, echipa s-a reunit pentru a discuta despre cele trăite. „Mulți poartă cu ei mult timp astfel de intervenții dificile”, a spus comandantul, cu experiență de peste 40 de ani în serviciul voluntar.

Deși nimeni nu a putut fi salvat, el a subliniat importanța cooperării dintre echipe: „S-a văzut cât de bine funcționează coordonarea între organizațiile de intervenție. Fiecare știe exact ce are de făcut.”
CITIȚI ȘI ► Coliziune înfiorătoare cu două camioane pe A12 în Austria. Șoferul nu a avut nicio șansă

Ancheta continuă

Poliția și medicii legiști lucrează acum la reconstituirea exactă a accidentului. „Am analizat urmele la lumina zilei și am realizat și înregistrări cu drone, pentru a obține o imagine completă”, a explicat Lamb. Identitatea victimelor nu a fost confirmată oficial, deși mașina este înmatriculată pe numele unei persoane din Ungaria. Ancheta va stabili și cauza exactă a decesului, dacă cele două victime au murit în urma impactului sau au fost ucise de flăcări.

Autostrada A9 a fost închisă complet pe direcția Spielfeld pentru întreaga noapte. În jurul orei 7:30 dimineața, s-a redeschis o bandă de circulație, iar traficul a fost reluat complet la ora 9:30, după finalizarea cercetărilor la fața locului.