Sari la conținut

Tragedie fără margini pentru un român din Austria: fetița de 13 ani, rămasă în țară, găsită fără suflare într-o râpă

28/09/2021 06:28

Sfârşit tragic pentru o fetiţă de 13 ani din Bistriţa-Năsăud. A fost găsită fără suflare într-o râpă. Căzuse de la o înălţime de 35 de metri. Oamenii locului cred că aceasta plecase la cules de ciuperci şi a ajuns în acea zonă periculoasă, aflată într-o pădure. 

Tatăl fetiţei lucrează în Austria. Acesta a venit de urgenţă în ţară pentru înmormântarea fiicei.

Salvamontiştii atrag atenţia că este sezonul ciupercilor şi tot mai mulţi oameni se pun în pericol când merg după ele în zone izolate. În Neamţ, un bărbat de 64 de ani e dispărut de trei zile, după ce a plecat să culeagă ciuperci.

Un om de afaceri austriac și-a strangulat cei trei copii, apoi a încercat să se sinucidă

„Râpa e de la casă peste vale. Ce o căutat acolo noi nu ştim”, spune un localnic. 

„Era o fetiță veselă, respectuoasă…atât am auzit, că s-ar fi dus după ciuperci”, mărturisește o femeie. 

„Copiii care sunt crescuţi în mediul ăsta rural, la câmp, ăştia sunt învăţaţi a umbla şi după hribi şi după ciuperci şi după animale. A mere prin pădure, faptul e cum ai mere pe drum”, explică un alt localnic.

„Poliţistii serviciului de investigaţie criminale au deschis un dosar penal pentru uciderere din culpă şi efectuaza cercetări. Totodată în cauză a fost dispusă necrocpsia care va stabili cauza care a dus la decesul acesteia”, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt I.P.J. Bistrița-Năsăud, pentru ObservatorTV.

Mersul după ciuperci sălbatice poate fi periculos, avertizează salvamontiştii

Numai în judeţul Neamţ, doi bărbaţi s-au rătăcit după ce au plecat la cules. În Munţii Stănişoarei, salvatorii vor relua astăzi căutările unui bărbat de 64 de ani, care este dat dispărut de trei zile.

Ieri, salvamontiştii au recuperat un alt bărbat, de 80 de ani, care se rătăcise la cules de ghebe şi a petrecut toată noaptea în frig.