Sari la conținut

Tragedie sfâșietoare în Austria: o mamă și-a călcat accidental fetița cu mașina

09/11/2025 13:22 - ACTUALIZAT 09/11/2025 13:38

Mama și-a călcat accidental fetița cu mașina – Un moment de neatenție s-a transformat într-o tragedie cumplită într-o localitate din districtul Schärding, în Austria Superioară. O femeie de 29 de ani și-a accidentat mortal fetița de doar un an în timp ce manevra mașina în curtea casei, după un schimb de roți. Incidentul a avut loc în cursul serii de joi, la aproximativ 20 de kilometri de orașul Passau, din Germania.

Mama și-a călcat accidental fetița cu mașina – Un zgomot puternic, apoi groaza: fetița era sub roata din spate

Potrivit poliției din Austria Superioară, părinții tocmai terminaseră să schimbe anvelopele mașinii când mama s-a urcat la volan pentru a da vehiculul înapoi. În acel moment, a auzit o bufnitură și a oprit imediat. Când a coborât din mașină, a descoperit că fetița se afla sub roata din spate. Tatăl a ridicat rapid mașina cu ajutorul cricului, în timp ce mama a sunat disperată la urgențe.
Citiți și: Accident șocant la Viena: român de 38 de ani, în stare critică, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni, șoferul a trecut pe roșu!

Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă copila nu a mai putut fi salvată. Moartea a fost declarată chiar la locul accidentului. Polițiștii au deschis o anchetă, însă totul indică un tragic accident domestic. Familia este acum sub asistență psihologică, oferită de serviciile locale de intervenție în cazuri de criză.