În data 27.07.2020, frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 29.600 de persoane şi 14.400 de mijloace de transport (6.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.300 de persoane cu 13.400 mijloace de transport. Astfel, în comparație cu volumul înregistrat în urmă cu aproximativ o lună (CITEȘTE AICI), când se ridicaseră restricțiile de călătorie, traficul s-a redus cu mai bine de 50%.
Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 80.700 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 28.200 mijloace de transport (dintre care 12.500 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 42.500 persoane cu 13.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 38.200 persoane cu 14.300 mijloace de transport.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA