Sari la conținut

Trafic blocat după o ciocnire violentă între două TIR-uri pe o autostradă în Austria, ambii șoferi erau români

03/04/2019 15:20 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:08

Un şofer român de TIR a închis o autostradă din Austria, timp de trei ore, după o clipă de neatenţie în care a provocat un grav accident rutier. Coincidenţa a făcut ca şoferul român să intre în plin într-un alt TIR condus tot de un român. Totul s-a întâmplat, ieri, pe autostrada A1, în zona oraşului Ansfelden din Austria.

În jurul orei 16.00, un şofer român în vârstă de 48 de ani nu a observat la timp o coloană de camioane care oprise şi a intrat în plin în partea din spate a unui alt TIR, condus de un alt român, în vârstă de 32 de ani.

Potrivit presei austriece, şoferul de 48 de ani a observat prea târziu coloana de maşini din faţa sa şi a tras brusc de volan.  Iniţial, camionul românului a lovit balustrada de protecţie, iar ulterior s-a izbit violent de un alt TIR. În urma accidentului, rezervorul unui TIR s-a spart, iar pe carosabil s-au scurs aproximativ 250 litri de motorină. 

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, în ciuda faptului că maşinile au fost serios avariate.  Autorităţile austriece au decis să oprească traficul în totalitate pentru curăţarea şoselei. Drept urmare, cozile de maşini s-au întins pe aproximativ 18 kilometri, iar traficul a fost reluat în jurul orei 19.30.