Începând de luni, România a intrat într-o nouă perioadă de carantină, de data aceasta una parţială, pe fondul evoluţiei puternice a cazurilor de COVID-19. Astfel, toate şcolile din ţară, indiferent de scenariul în care se află localitatea unde se află, se mută în online, în ciuda recomandărilor OMS ca școlile să rămână deschise și în contradicție cu măsurile luate în multe state europene.
Anunțul a generat un val de critici atât din partea părinților, cât și a elevilor, dar mai ales din partea organizațiilor neguvernamentale care cer soluții mai ales pentru școala online în mediul rural, scrie Europa Liberă.
„Nu ne permitem o generație pierdută din cauza Covid-19”, este mesajul dat de Organizația Mondială a Sănătății în fața creșterii alarmante a numărului de cazuri de Covid-19 în întrega Europă. State, precum Franța, care a înregistrat recent peste 50.000 de cazuri zilnice, sau Marea Britanie, Irlanda sau Germania, cu toate că nu au putut evita impunerea restricțiilor, au optat pentru menținerea școlilor deschise, cu respectarea strictă a condițiilor de distanțare sau igienă, purtatul măștii sau aerisitul frecvent al claselor.
În România, președintele Klaus Iohannis a anunțat că printre măsurile de carantinare parțială este și închiderea tuturor școlilor la nivel național și trecerea la învățământul online, cel puțin pentru următoarele 30 de zile. Anunțul președintelui, dublat ulterior de o hotărâre de guvern, a stârnit un val de nemulțumiri. Aproape jumătate dintre părinți consideră că închiderea şcolilor nu este una bună pentru sistemul de educaţie, iar 45,2% dintre ei cred această decizie ca fiind una necesară, conform unui sondaj al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP).
Sute de mii de copii nu pot beneficia de şcoala online
Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că trecerea întregului sistem de învățământ în format exclusiv online „denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităților statului, în condițiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale”.
Din cele 250.000 de tablete promise de Guvern înainte de începerea anului școlar, au fost distribuite doar 43.455, afirmau reprezentanții Ministerului Educației tot în această săptămână.
“Vorbim cu copii, care sunt speriaţi, ştiu că nu au făcut niciodată orele în online şi că nu au cum să le facă nici de acum încolo. Sunt acei copii care trebuie să se urce pe un deal să prindă semnal, care nu au dispozitive, ai căror profesori nu au fost pregătiți nici până acum pentru școala online“, atrage atenția Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA