Austria a început joi să plaseze în carantină persoanele care sosesc pe teritoriul său cu avionul, decizie drastică destinată să încetinească extinderea epidemiei cu noul coronavirus, în timp ce pragul de 2.000 de contaminări confirmate a fost depăşit, potrivit AFP, citată de Agerpres. Conform unui decret cu efect imediat, publicat joi pe site-ul Ministerului Sănătăţii, „cetăţenii austrieci şi cei străini sunt obligaţi să intre imediat în carantină la domiciliu timp de 14 zile după sosirea lor în Austria cu avionul şi vor trebui să se angajeze la aceasta în scris” până la 10 aprilie.
Pasagerii în tranzit, personalul medical şi angajaţii organizaţiilor internaţionale sunt scutiţi de această obligaţie. Persoanele originare din spaţiul Schengen şi personalul navigant vor putea să circule în Austria numai dacă sunt în posesia unui certificat medical de mai puţin de patru zile.
Austria calcă pe urmele Greciei, Danemarcei şi Norvegiei prin aceste noi interdicţii la circulaţie, care intervin în timp ce compania Austrian Airlines, filială a grupului Lufthansa, a suspendat toate zborurile regulate joi, „zi tristă care va rămâne în amintirea noastră mult timp”, potrivit directorului său general Alexis von Hoensbroech.
Viena suspendase deja legăturile aeriene cu ţările cele mai afectate de maladia COVID-19 legată de noul coronavirus, precum Franţa şi Spania, dar 30 de avioane de linie au aterizat încă joi la Viena, provenind din diferite ţări ale Europei, din Qatar şi Egipt.
Aeroportul din Innsbruck, capitala Tirolului, a anunţat joi că îşi va închide porţile până la noi dispoziţii, în lipsă de pasageri, începând de luni. Aproape un sfert din cele 2013 cazuri de contaminare în Austria au fost confirmate în această regiune foarte căutată de turişti, situată la frontiera cu Italia şi Germania. Cei 750.000 de locuitori ai săi au fost plasaţi în carantină miercuri seara.
Austria îşi va extinde controalele de la frontiera cu Germania, Italia, Elveţia şi Liechtenstein la cele cu Ungaria şi Slovenia începând de vineri, a indicat ministrul sănătăţii, Rudolf Anschober, potrivit Reuters.
Rămân deschise numai frontierele cu Republica Cehă şi Slovacia în cadrul sistemului Schengen al Uniunii Europene.
Controalele la frontieră au îngreunat traficul la unele puncte de trecere de la frontiera cu Germania, formându-se cozi joi la frontiera cu Ungaria din cauza interdicţiilor de călătorie impuse de guvernul premierului ungar Viktor Orban.
Cetăţeni sârbi, români şi bulgari, unii dintre ei îngrijind persoane vârstnice austriece, au fost afectaţi în mod special de aceste întârzieri, a declarat ministrul de interne Karl Nehammer.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA