Sari la conținut

Tinere din România, minţite cu poveşti de iubire şi vândute proxeneţilor. „Erau cerute de soţie, apoi exploatate în Austria, Germania şi Elveţia”

28/05/2021 09:59

Traficul de fiinţe umane a devenit o problemă majoră în ultimii ani. În România, tot mai multe tinere pică, prin „metoda Loverboy”, în plasa proxeneţilor care le duc în străinătate şi le obligă să se prostitueze. În momentul în care au trecut graniţa, de multe ori au pierdut tot: identitate, libertate şi, uneori, viaţa.

O poveste de iubire care ar fi trebuit să se încheie cu o căsătorie s-a transformat într-un dosar penal pentru trafic de persoane şi spălare de bani.

În această capcană au căzut mai multe fete din Galaţi, care, fără să ştie una de cealaltă, au fost exploatate în Austria, Elveţia şi Germania. Toate au fost racolate prin deja cunoscută „metodă Loverboy”, practicată de proxeneţi, iar victimele sperau să se căsătorească în curând cu individul care nu făcea altceva decât să se îmbogăţească de pe urma lor.

Individul de 31 de ani se ocupa încă din 2015 cu racolarea fetelor, fie direct, fie prin intermediul reţelelor sociale. Ofiţerii BCCO şi procurorii DIICOT au identificat până acum cinci tinere care i-au căzut victime. Bărbatul i-a promis fiecăreia dintre ele ca o va lua de soţie. Dar, până să îşi facă o stare materială care să le permită să îşi întemeieze o familie aşa cum au visat, le determina să se prostitueze în cluburi din Elveţia, Germania sau Austria.

„În momentul în care victimele doreau să renunţe la practicarea prostituţiei, făptuitorul ar fi folosit violenta verbală şi fizică pentru a le convinge să îşi continue activitatea”, a declarat un ofiţer al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Galaţi.

Pentru a fi mai convingător, individul a mers săptămâna trecută cu una dintre victime într-o vacanţă în Egipt şi, acolo, i-a oferit inelul de logodnă. Săptămâna aceasta avea făcută rezervare la acelaşi hotel, unde ar fi urmat să meargă cu o altă tânără racolată prin aceeaşi metodă.

Când nu era cu ele în străinătate, fetele îi trimiteau periodic bani în România, prin serviciile de transfer monetar internaţional, ca să strângă pentru un apartament sau o maşină.

„Sumele de circa cinci, șase mii de euro, obţinute lunar, ar fi fost însuşite în totalitate de către făptuitor. Acesta ar fi folosit banii respectivi pentru achiziţionarea unui autoturism în valoare de 80.000 de euro şi a unui apartament în valoare de aproximativ 100.000 de euro”, a mai spus ofiţerul pentru Ştirile Pro TV.

Anchetatorii au făcut patru percheziţii domiciliare şi au ridicat probe, dar au pus şi sechestru pe apartament şi maşina de lux. Bărbatul de 31 de ani a primit, în urmă cu puţin timp, mandat de arestare preventivă pentru proxenetism şi spălare de bani.