Pe măsură ce temperaturile scad, crește preocuparea de a nu rămâne blocat, iar o problemă destul de frecventă este puterea redusă a baterieri mașinii. Pentru a vă asigura că bateria de 12 volți este în stare bună, puteți efectua un test simplu folosind doar un zid. Prima indicație a unei baterii slabe este dificultatea motorului de a porni, dar puteți verifica și alte aspecte. (Continuă după fotografie)
CITIȚI ȘI ► Transportarea câinilor și pisicilor în mașină, interzisă în aceste condiții – Amenzi de până la 10.000 de euro
Un truc util este să parcați mașina în fața unui zid în întuneric, să porniți farurile de întâlnire și să observați schimbările în luminozitate. Dacă lumina devine semnificativ mai întunecată după un timp scurt, este un semn că bateria nu mai are puterea maximă.
Măsurați tesiunea bateriei
Este important de menționat că acest truc funcționează doar pentru farurile cu halogen convenționale. Dacă mașina dvs. are deja faruri LED, trebuie să măsurați tensiunea bateriei folosind un voltmetru sau un multimetru.
Aceste dispozitive simple vă permit să verificați tensiunea bateriei și să determinați dacă aceasta trebuie încărcată sau înlocuită. Recomandarea este să verificați tensiunea atunci când mașina este oprită complet.
CITIȚI ȘI ► Cum încălzești rapid mașina în diminețile friguroase de iarnă, află câteva modalități eficiente
Cu o baterie complet încărcată și intactă, tensiunea este de 12,8 volți. Valorile între 12,7 și 12,4 volți sunt de asemenea acceptabile. Dacă tensiunea este sub această valoare, bateria trebuie încărcată cu un redresor și, eventual, înlocuită.
Pentru a economisi energia bateriei în timpul iernii, este recomandat să opriți toate dispozitivele electrice înainte de a porni la rece și să mențineți bornele bateriei curate, scrie Efahrer.