Austria şi Turcia au semnalat luni că vor convoca ambasadorii pentru a oferi explicaţii privind violenţe produse între grupuri kurde şi turce în centrul oraşului Viena, relatează agenţia de presă Reuters.
Ministerul austriac de Externe a comunicat că îl va convoca luni pe ambasadorul Turciei, în contextul tensiunilor bilaterale. La rândul său, Administraţia Erdogan a anunţat convocarea ambasadorului Austriei.
Ambasadorul Austriei la Ankara va fi invitat pentru a fi informat despre preocupările noastre, a transmis Ministerul turc de Externe.
Violenţe între sute de protestatari turci şi kurzi au avut loc joi şi vineri în centrul Vienei. ”Este total inacceptabil să aibă loc pe teritoriul Austriei conflicte turce. Vom verifica foarte precis cine se află în spatele acestor violenţe. Ar fi absolut inacceptabil dacă se va afla că grupuri turce produc, la ordinul Ankarei, destabilizare în Austria”, a declarat ministrul de Interne de la Viena, Karl Nehammer.
Şapte agenţi de poliţie au fost răniţi în urma violenţelor, iar 11 protestatari au fost reţinuţi.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA