Vremea în Austria – Temperaturile scad de marți în Austria. O veste bună pentru cei care suferă de căldură în Austria. De marţi, temperaturile scad puţin. Însă se așteaptă precipitații și riscul de furtună crește. Luni, însă, temperaturile din unele regiuni vor crește inițial din nou până la 37 grade Celsius, prognozează Institutul Central de Meteorologie.
Presiunea ridicată a aerului înseamnă vreme însorită și caldă în majoritatea Austriei luni. În timp ce soarele va străluci netulburat în zonele joase, peste vârfurile Alpine se vor forma câțiva nori de ploaie după-amiaza și se vor înregistra averse și furtuni, în special la vest de Hohe Tauern.
Furtuna s-a dezlănţuit în Tirol: alunecări de teren, oameni îngropați aproape până la gât în noroi
Temperaturile scad de marți în Austria
Marți, norii denși cu precipitații se răspândesc deja de dimineața devreme, iar în cursul zilei averse de ploaie și furtuni vor acoperi toate părțile țării. Pe parcursul zilei vor fi câteva pauze de soare, dar apoi umiditatea va crește și pot apărea și mai multe averse. Minimele teperaturii vor fi de 15 până la 24 de grade, cele maxime de 22 până la 29 de grade.
Miercuri va predomina vremea însorită, norii de ploaie vor rămâne inofensivi în multe regiuni și va rămâne uscat. Doar în zonele muntoase vestice și sud-vestice vor crește ușor șansele de averse și furtuni după-amiază. Vântul va sufla slab până la moderat de la vest la nord-est. Va fi puțin mai cald, cu temperaturi minime de 12 până la 19 grade și maxime zilnice de 25 până la 30 de grade.
Descoperiţi Austria: Cinci destinații la care poți ajunge cu trenul pentru a scăpa de căldură
Joi există risc semnificativ de furturi în vest. Norii de ploaie devin mai puternici în timpul zilei și riscul de furtuni crește mult după-amiaza. În timpul nopții de vineri, furtunile se pot extinde apoi și mai mult în nordul Austriei. Vântul va sufla slab până la moderat de la est la sud-est. Temperaturile ajung de la 12 până la 19 grade dimineața, maximele zilnice vor fi cuprinse între 26 și 31 de grade.
Vineri, norii se adună rapid și aversele și furtunile se răspândesc, pe alocuri fiind posbile ploi abundente.
Sursa: Krone.at. ZiarulRomanesc.at