Sari la conținut

Temperatură exterioară de 40 de grade. Iată ce se întâmplă în corpul tău

Etichete:
18/07/2025 17:17
Temperatură exterioară de 40 de grade recomandări

Verile devin din ce în ce mai fierbinți, iar temperaturile de 40 de grade nu mai sunt o raritate nici în Germania. Ceea ce pentru natură este deja o provocare, pentru organismul uman poate deveni o amenințare reală. Corpul uman funcționează optim la aproximativ 37 de grade, iar variații de doar două-trei grade pot să îl aducă în pragul colapsului. La temperaturi extreme, mecanismele naturale de răcire cedează, iar riscul de insolație severă crește periculos.

Copil uitat în mașină

Ce se întâmplă în organism la temperaturi extreme

În mod normal, corpul elimină căldura prin transpirație, iar sângele cald este direcționat către extremități pentru a permite disiparea termică. Însă, la peste 30 de grade, inima, creierul și rinichii sunt deja suprasolicitați, fiind nevoite să lucreze intens pentru a menține temperatura internă stabilă. Când temperatura exterioară ajunge la 37 de grade sau mai mult, organismul nu mai poate ceda căldura, explică Christian Köhler, medic specialist în medicină generală și de urgență la MEDICI Klinik Wiesbaden.

Se produce un blocaj termic”, avertizează el. Dacă temperatura corpului ajunge la 40 de grade sau mai mult, proteinele din organism încep să se deterioreze, iar organele sunt grav afectate. În lipsa intervenției rapide, situația devine letală.
CITIȚI ȘI ► Aceste două băuturi îți fac mai mult rău atunci când este cald: ce să NU bei vara aceasta

Cum recunoști și previi daunele provocate de căldură

Specialiștii identifică patru stadii ale afectării organismului: erupțiile cutanate (mici bubițe pruriginoase cauzate de acumularea transpirației), cârceii musculari (un semnal de alarmă pentru o posibilă complicație), epuizarea termică (deshidratare severă cu amețeli, greață și dureri de cap, la temperaturi corporale sub 40 de grade) și insolația severă (peste 40 de grade, cu puls accelerat, confuzie, piele fierbinte și uscată). „La peste 39 de grade, vorbim deja de o urgență medicală”, avertizează medicii. Dacă apar amețeli, vărsături, confuzie sau pierderea cunoștinței, trebuie apelat imediat 112.

Cine este cel mai vulnerabil

Persoanele în vârstă, copiii mici, gravidele, bolnavii cronici (cardiaci, pulmonari, diabetici), dar și cei care iau medicamente precum diuretice, antidepresive sau neuroleptice sunt expuși unui risc major. De asemenea, sportivii, muncitorii în aer liber și persoanele cu dependențe sau cu greutate extremă sunt mai predispuși la probleme grave.

Ce măsuri trebuie luate la 40 de grade

Pentru a evita colapsul termic, medicii recomandă: hidratare constantă (minimum 2-3 litri de apă, ceai neîndulcit sau băuturi izotonice), stat în încăperi răcoroase, evitarea efortului fizic la orele prânzului, îmbrăcăminte ușoară și acoperirea capului, dușuri călduțe și comprese reci pe încheieturi și frunte. Evită băuturile alcoolice și șocurile termice, săriturile în apă rece pot fi periculoase, mai ales pentru cei cu probleme cardiace.