În Ungaria, un tânăr de 22 de ani a fost trimis în judecată pentru planificarea unei operaţiuni teroriste în oraşul Siófok. Potrivit rechizitoriului, acesta s-a pregătit de săvârşirea unui act terorist „care să intimideze populaţia Europei”, a transmis Parchetul General din Budapesta, miercuri, către agenţia ungară de presă MTI.
În rechizitoriul parchetului scrie că bărbatul a trecut la religia islamică în iunie 2020, într-o moschee din Budapesta, iar până în primăvara lui 2021 a devenit, deja, un adept al ideologiei
radicale şi jihadiste din islam şi un susţinător al organizaţiei teroriste Statul Islamic.
Mai târziu, acesta a jurat credinţă Statului Islamic prin realizarea şi afişarea, în camera sa, a steagului organizaţiei teroriste, iar apoi a rostit şi jurământul, în limba engleză, scrie în comunicat.
ATENȚIE! Intrarea în Austria, din 22 noiembrie, se face doar respectând REGULA 2,5G
Potrivit parchetului, acuzatul a planificat un atac terorist, apucându-se să caute posibile ţinte şi o modalitate de a comite atacul.
A căutat pe internet şi a descărcat în mod deliberat conţinuturi legate de terorismul islamist, iar în perioada martie-mai a vorbit cu mai multe persoane, pe diverse pagini de
internet, despre comiterea de acte teroriste.
Planul a fost ca acuzatul să intre cu maşina sa în mulţimea de turişti
În timp ce comunica online, la începutul lunii mai, bărbatul a primit de la un utilizator nişte materiale scrise şi sfaturi cu privire la confecţionarea a unei bombe artizanale cu cuie, şi a
început să procure materialele necesare pentru realizarea dispozitivului, comandând şi o telecomandă dintr-un magazin online.
La sfârşitul lunii mai, împreună cu interlocutorul său a convenit – tot în spaţiul online – să comită în mod simultan câte un atac terorist care să ajungă în toată presa şi care să
intimideze populaţia întregii Europe.
Planul a fost ca acuzatul să intre cu maşina sa în mulţimea de turişti care se plimbă pe o stradă pietonală din Siófok, iar partenerul său să detoneze bomba artizanală la Budapesta.
Bărbatul a fost inculpat pentru infracţiunea de planificare a unui act terorist comis în cadrul unei grupări teroriste.
Parchetul a cerut ca instanţa de judecată să condamne bărbatul – aflat acum în arest – la pedeapsa cu închisoarea, fără posibilitatea de eliberare condiţionată.