Sari la conținut

Surpriză uriașă în lumea mașinilor electrice din Europa: această companie a depășit toate previziunile în vânzări

Etichete:
02/09/2025 18:38

Surpriză uriașă în lumea mașinilor electrice din Europa: această companie a depășit toate previziunile în vânzări. Piața europeană a automobilelor electrice traversează o perioadă de creștere accelerată, însă nu toți jucătorii profită de acest trend.

Surpriză uriașă în lumea mașinilor electrice din Europa

Potrivit Asociației Constructorilor Europeni de Automobile, vânzările de mașini electrice au crescut în iulie cu 39,1% în ansamblu, reprezentând acum 15,6% din totalul înmatriculărilor. Germania conduce această ascensiune cu o creștere de 58% comparativ cu anul trecut, scrie FutureZone.

Și Austria confirmă tendința: în iulie au fost înmatriculate 4.920 de mașini electrice noi, o creștere de peste două treimi față de aceeași perioadă din 2024. Pentru prima dată, E-auto-urile au depășit la înmatriculări mașinile diesel, care au ajuns doar la 3.085 unități.
>>> Citiți și: Atenție șoferi! Camera video la bord poate aduce procese și amenzi dacă nu respecți regulile

Tesla pierde teren, BYD câștigă cotă de piață

Tesla a înregistrat în iulie 2025 o scădere de 40% a vânzărilor față de anul precedent, în timp ce BYD, gigantul chinez, a raportat o creștere impresionantă de 225%. În cifre, Tesla a vândut 8.837 de vehicule electrice în Europa în iulie 2025, în scădere de la aproape 15.000 cu un an înainte. În schimb, BYD a trecut de la 4.151 unități în iulie 2024 la 13.503 în 2025, demonstrând un avans rapid.

Este cu atât mai surprinzător cu cât BYD se află pe piața europeană de mai puțin de trei ani. Dacă ritmul se menține, compania chineză ar putea depăși Tesla în vânzările totale anuale. Rămâne de văzut dacă producătorul american poate recupera pierderile prin lansarea sistemului său de pilot automat „Full Self Driving”.

În ciuda duelului dintre Tesla și BYD, Volkswagen Group rămâne liderul de necontestat al pieței auto europene, cu 306.543 de vehicule vândute în iulie și o cotă de 28,2%. Grupul german a raportat și el o creștere de 11,6% față de anul trecut.