Într-o încăpere supraaglomerată, aerul pare să atârne greu, iar respirația a zeci de bărbați se amestecă cu zgomotul surd al mâinilor care se scarpină, uneori până la sânge. Între acei pereți, timpul nu mai e măsurat de lumină, ci de usturimea rănilor care se redeschid și de sentimentul de abandon care macină orice urmă de speranță. Un bărbat de 36 de ani își privește brațele brăzdate de leziuni adânci și simte cum demnitatea i se sfărâmă odată cu epiderma. În jur, disperarea îi împinge pe unii spre gesturi extreme, doar ca să scape de o agonie care pare fără sfârșit. Nu e un front de război, ci un infern sanitar, în care strigătul de ajutor al celor închiși pare să se piardă în tăcerea instituțiilor.
Mărturia lui Artan din centrul din Bari
Declarațiile culese de Fanpage.it conturează o imagine tulburătoare a ceea ce s-ar petrece în interiorul Centrului pentru refugiați (Cpr) din Bari. Artan, un cetățean străin reținut în centru, spune că a decis să rupă tăcerea pentru a denunța condiții pe care le numește, fără ocol, inumane. Potrivit relatării sale, oamenii ar fi obligați să trăiască într-o degradare extremă, într-un spațiu pe care îl compară cu un grajd, unde ar fi tratați ca animale. Bărbatul descrie o rutină zilnică făcută din gunoaie acumulate, infestări de insecte și grupuri sanitare distruse, într-un decor dominat de murdărie și, spune el, chiar de fecale. În acest tablou al neglijenței ar apărea și o urgență sanitară și mai gravă: o afecțiune cutanată care s-ar răspândi rapid printre cei reținuți.
În centrul acuzațiilor se află o presupusă epidemie de scabie care ar afecta zeci de persoane din structura din Bari. Artan vorbește despre simptome puternice, despre o boală care „mănâncă” pielea și lasă corpul plin de răni, până la punctul în care ai impresia că țesuturile se desprind, la propriu, de pe tine. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea autorităților sanitare competente, însă un raport medical consultat de publicație pare să întărească temerile celui reținut. Documentul menționează explicit un prurit difuz persistent de mai multe zile și prezența mai multor leziuni cutanate. Potrivit mărturiei, lipsa unor intervenții la timp și a îngrijirilor adecvate ar transforma centrul într-un focar dificil de controlat, unde promiscuitatea și igiena precară ar accelera contagiunea și ar menține oamenii într-o suferință fizică permanentă.
Dincolo de urgența sanitară, Artan ridică acuzații extrem de grave privind modul în care ar fi gestionată asistența medicală și administrarea tratamentelor în centru. Potrivit versiunii sale, celor reținuți li s-ar da medicamente cu forța, uneori ascunse chiar în mâncare, cu presupusul scop de a-i ține calmi și de a preveni revoltele sau izbucnirile de nemulțumire. Dacă s-ar confirma, o astfel de practică ar însemna o încălcare severă a drepturilor fundamentale și a libertății individuale, transformând actul medical într-un instrument de control. Suspiciunea că ar fi sedați ca să nu reacționeze la degradarea din jur ar amplifica sentimentul de izolare și umilință al celor aflați acolo, spune bărbatul, într-un sistem care pare să ignore pragul minim al demnității umane.
Bătălia legală și cererea de azil
Povestea lui Artan este legată de un traseu birocratic complicat, început în februarie, odată cu un ordin de expulzare emis de prefectul din Bologna. Bărbatul susține că și-a exprimat încă de la început intenția de a solicita protecție internațională, afirmând că a fugit din țara sa din cauza unor amenințări cu moartea, pe fondul unor datorii și răzbunări private. Cu toate acestea, cererea lui nu ar fi fost înregistrată imediat. Abia după mai multe înfățișări în fața judecătorului de pace și după intervențiile avocatului său, Stefano Afrune, solicitarea a fost formalizată. Ulterior, aceasta a fost respinsă de Comisia Teritorială, care ar fi considerat relatarea puțin credibilă și depusă prea târziu. În prezent, este în desfășurare un recurs pentru contestarea deciziei și pentru suspendarea repatrierii, însă, până atunci, Artan rămâne închis în Cpr-ul din Bari, iar starea sa psihofizică, spune el, se degradează de la o zi la alta.
Citiți și: O boală misterioasă terorizează țara: 5 morți și 35 de infectați. Ce știm
Disperarea și riscul de sinucideri
Cel mai apăsător aspect vizează impactul psihologic pe care aceste condiții l-ar avea asupra celor reținuți, împingându-i spre disperare extremă. Artan vorbește despre tentative de sinucidere aproape zilnice în interiorul centrului și descrie episoade în care bărbați ar ajunge să înghită bucăți de sticlă sau să amenințe că își dau foc, doar ca să-și pună capăt suferinței. Perspectiva de a rămâne într-un loc perceput ca o închisoare insalubră, fără îngrijiri medicale și fără certitudini legate de viitor, i-ar face pe mulți să vadă moartea ca pe o alternativă la viața în Cpr. Denunțul readuce în atenție modul în care sunt administrate centrele de detenție pentru repatriere din Italia, spații care ajung frecvent în atenția publică din cauza acuzațiilor privind încălcarea drepturilor omului și a unor deficiențe structurale greu de împăcat cu standardele unui stat de drept.