Acest lucru a fost comunicat de consilierul de resort al Vienei, Christoph Wiederkehr, agenției de presă austriece APA, marți după-amiază. Un total de 17 ștranduri de vară, unsprezece ștranduri pentru familii cu copii, piscinele interioare Hütteldorf și Brigittenau, precum și piscinele Theresienbad și piscinele interioare din Donaustadt vor intra în funcțiune.
Așa cum era de așteptat, cerințele Corona sunt foarte stricte, iar semafoarele pentru fiecare ștrand vor fi din nou active.
Ștrandurile din Viena: acces numai pentru testați, vindecați și vaccinați
Distanța minimă, regulile de igienă și cerința de mască FFP2 în interior se aplică și la ștranduri și piscine. În plus, admiterea este permisă numai persoanelor vindecate, vaccinate sau testate. Singurele excepții sunt copiii cu vârsta sub zece ani, cărora li se va permite accesul în unitatea respectivă numai însoțiți de un adult. Respectarea restricțiilor se va controla, dar cel puțin înregistrarea cu nume sau alte date personale nu va fi necesară. Aglomerația în bazinele din Viena trebuie evitată La intrare și pe întreaga zonă de scăldat trebuie menținută o distanță minimă de doi metri față de alți clienți – cu excepția celor care locuiesc în aceeași gospodărie. Cei doi metri se aplică și în piscine, în apele naturale este chiar de trei până la patru metri. Nu este permisă staționarea la intrarea bazinului, pe marginile piscinei sau împrejurimile bazinelor; în general, înghesuiala ar trebui evitatp, potrivit biroului consiliului municipal.
Semafoarele ștrandurilor vor fi utilizate și în această vară
Locurile libere din ștranduri vor fi afișate din nou în semafor ca și în anul precedent. Acest lucru poate fi vãzut online – de exemplu la www.wien.gv.at/baeder. Ocuparea completă a locurilor va fi anunțată la fața locului prin indicatoare și „steagul albastru”, iar capacitatea maximă va fi redusă, așadar nici un ștrand nu va funcționa la capacitatea maximă.
Nici în acest an, 2021, nu se vor putea cumpăra abonamente lunare sau de sezon
Abonamentele lunare și de sezon nu sunt disponibile nici în 2021, deoarece nu se poate garanta accesul în ștranduri. Se vor putea cumpăra bilete, care vor fi valabile numai pentru un anumit ștrand și vor putea fi achiziționate cu până la trei zile în avans. În ziua respectivă în care se dorelte deplasarea la ștrand, biletele sunt disponibile și online. Însă, datorită numeroaselor reguli și restricții, cel puțin prețul biletelor de intrare va fi redus semnificativ.
Înregistrare obligatorie în unitățile gastronomice din incintă
În zonele de intrare în ștranduri, sunt instalate sisteme de ghidare, marcaje și, dacă este necesar, bariere. Dispozițiile legale relevante se aplică în unitățile gastronomice și de agrement din cadrul facilităților respective – ștranduri și piscine. Deoarece nu există o înregistrare la intrările în piscină, aceasta trebuie efectuată în unitățile gastronomice – așa cum se prevede în ordonanță. Așadar, se poate înota fără înregistrare, însa nu se poate mânca la restaurantul sau bufetul din incintă.
Isabela Buchholz