Sari la conținut

Stiria, cutremur de 4,5 grade pe scara Richter, s-a resimțit puternic în zona Admont

20/01/2021 09:12

Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 a avut loc în Stiria Superioară, astăzi, în jurul orei 8.30. Cel mai tare s-a resimțit în zona Admont (foto), o localitate mică, cu o populație de 2700 de locuitori din Stiria Superioară.

Epicentrul se afla la șase kilometri vest de Admont (districtul Liezen) și la aproximativ opt kilometri adâncime. Cutremurul a fost resimțit foarte clar de locuitorii din apropierea epicentrului, potrivit Institutului Central pentru Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).

Un cutremur de această magnitudine are loc în Austria doar la fiecare patru până la cinci ani. Ar fi trebuit să se simtă în părți mari din Austria, dar mișcările, de exemplu la Graz, nu au fost la fel de vizibile ca în timpul cutremurului din Croația de la sfârșitul lunii decembrie. 

Acest lucru s-a datorat probabil adâncimii destul de reduse de opt kilometri, a declarat expertul la cutremur ZAMG, Fee-Alexandra Rodler, într-o declarație dată Agenției de presă austriece – APA. Potrivit acesteia, inițial nu au existat rapoarte de deteriorare a clădirilor sau alte pagume materiale.

Serviciul de înregistrare a cutremurelor, ZAMG, solicită populației să completeze formularul de detectare de pe pagina sa, http://www.zamg.ac.at/bebenmeldung, în cazul în care simte mișcări datorate unui cutremur.