Institutul Naţional de Statistică (INS) confirmă cât de bine câștigă bugetarii în raport cu angajaţii de la privat. Creșterile salariale din ultimii ani au adâncit ecartul dintre cele două medii.
INS arată că diferențele dintre salariile bugetarilor și cele din mediul privat s-au adâncit în ultimii ani. Pe scurt, în medie, pentru fiecare leu primit de un bugetar, un angajat din mediul privat încasează 70 de bani. Sau, cu alte cuvinte spus, pentru fiecare 100 de lei încasați de un angajat al statului, un salarial de la privat ia 70 de lei.
Salariul mediu net la nivelul economiei naţionale în firmele cu cel puţin zece salariaţi, în luna octombrie 2018, a fost 2.769 lei/lună, arată datele Institutului Național de Statistică. Dar acesta crește odată cu grupa de vârstă a angajaților. Astfel, cele mai mari câştiguri salariale medii lunare au fost realizate de salariaţii în vârstă de 55-64 ani (2836 lei/lună în expresie netă).
În analiza INS se pot observa câteva concluzii interesante. În firmele cu cel puţin 10 salariaţi aparţinând sectorului public , câştigul salarial mediu brut realizat în luna octombrie 2018 a fost 5.802 lei/lună, superior mediei pe economia naţională cu 1.208 lei/lună. În sectorul privat , câştigul salarial mediu lunar al salariaţilor s-a situat sub media naţională cu 455 lei/lună în expresie brută şi cu 252 lei/lună în expresie netă, arată HotNews.
Salariile bugetarilor erau încă din anul 2018 cu cel puţin 30% mai mari decât ale angajaţilor din mediul privat, potrivit datelor publicate luni de INS.
Topul celor mai bănoase meserii
Bărbaţii au câştigat mai mult decât femeile în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari depăşiri ale câştigului salarial mediu brut lunar înregistrându-se în: intermedieri financiare (creştere de 43,3% în cazul bărbaţilor, faţă de femei); alte activităţi de servicii (+31,1%); industria prelucrătoare (+28,5%)Ş informaţii şi comunicaţii (+25,2%); comerţ (+19,0%). În schimb, femeilor le-au revenit câştiguri salariale medii brute lunare superioare bărbaţilor în activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+21,6%), construcţii (+17,1%), transport şi depozitare (+3,7%), respectiv în industria extractivă (+2,3%).