Sari la conținut

Stagii de practică la Ambasada României în Republica Austria. Iată ce trebuie să faceți

16/06/2022 17:19

Stagii de practică la Ambasada României în Republica Austria.

Ambasada României la Viena și Centrul de Translatologie – Departamentul de limba română din cadrul Universității din Viena au convenit demararea unui program de cooperare vizând facilitarea unor stagii de practică în cadrul ambasadei pentru studenții din cadrul departamentului de limba română.

Inițiativa, lansată în marja Anului European al Tineretului, are ca obiectiv familiarizarea studenților cu terminologia specifică diplomatică în limba română, printr-un contact direct și nemijlocit cu reprezentanții diplomatici.

În acest sens, Ambasada României la Viena oferă posibilitatea de a efectua stagii de pregătire neremunerate, cu durată variabilă, studenților, doctoranzilor, precum și celor care urmează cursuri post-universitare sau de specializare.

Stagii de practică la Ambasada României în Republica Austria

În vederea desfășurării unui stagiu, persoanele interesate vor transmite ambasadei:

  • 1. o scrisoare de motivație adresată ambasadorului, cu indicarea scopului pentru care se solicită stagiul de pregătire și a duratei dorite a acestuia;
  • 2. o cerere adresată ministrului afacerilor externe;
  • 3. un curriculum vitae (în limba română);
  • 4. o scrisoare din partea instituției de învățământ, care să ateste calitatea de cursant;
  • 5. două recomandări din partea unor cadre universitare;
  • 6. o programă analitică de practică, care va cuprinde obiectivele de urmărit pe perioada stagiului;
  • 7. o copie a actului de identitate (pașaport sau carte de identitate).

Dosarul va fi transmis în formă electronică la adresa [email protected] .

Coordonarea unei eventuale recunoașteri a stagiului de practică în cadrul ZTW: Dr. Alexandra Krause ([email protected] ).

Informații suplimentare:

Solicitările pentru stagiile de practică vor fi evaluate în funcție de necesitățile de moment ale ambasadei, urmând apoi a fi transmise Ministerului Afacerilor Externe, instituția care acordă aprobarea finală.

sursa: Ambasada României la Viena