Sari la conținut

Șofer român prins cu nereguli pe A4 în Austria – Acum plânge după permis și mașină, confiscate pe loc

07/11/2025 16:06

Poliția din Austria Inferioară a anunțat două cazuri grave de depășire extremă a vitezei înregistrate miercuri, 6 noiembrie. Pe autostrăzile A5 și A4, șoferii au fost surprinși circulând cu peste dublul vitezei permise, ambele vehicule fiind ulterior confiscate.

Primul incident a avut loc în jurul orei 16:00, pe A5, în zona localității Poysdorf, unde ofițerii de la poliția rutieră Großkrut au măsurat un autoturism cu o viteză de 173 km/h într-o zonă cu limită de 80 km/h. Polițiștii au pornit imediat în urmărire și au reușit să-l oprească pe conducătorul auto, un tânăr de 22 de ani din Republica Moldova, în localitatea Drasenhofen.

Conform autorităților, permisul de conducere i-a fost suspendat pe loc, iar mașina i-a fost confiscată provizoriu, urmând ca decizia finală să fie luată de autoritățile administrative.
CITIȚI ȘI ► Acțiuni intensive ale poliției în Austria. Se suspendă permise auto și se confiscă mașini

Român prins cu 180 km/h spre Ungaria

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 21:00, un al doilea caz a atras atenția polițiștilor de la Autobahnpolizei Schwechat. Un român în vârstă de 27 de ani a fost surprins conducând cu 180 km/h pe autostrada A4, în direcția Ungariei, pe raza localității Bruck an der Leitha, unde limita de viteză este de 100 km/h.

Și în acest caz, reacția autorităților a fost fermă: permisul de conducere a fost reținut imediat, iar vehiculul a fost confiscat. Potrivit comunicatului poliției, ambii șoferi au fost denunțați la autoritatea administrativă competentă și riscă sancțiuni severe, inclusiv pierderea definitivă a dreptului de a conduce pe teritoriul Austriei.