Sari la conținut

Șoc ecologic în Austria: Lacul cunoscut în toată Europa este complet uscat pentru prima dată în 60 de ani

Etichete:
06/04/2025 16:50 - ACTUALIZAT 06/04/2025 16:51

Lacul Verde din Austria a secat – Ceea ce era cândva un tablou de poveste al naturii austriece s-a transformat în ultimele zile într-un peisaj arid, deșertic. Lacul Verde (Grüne See) din Tragöß, cunoscut în întreaga Europă pentru apele sale turcoaz și reflectările spectaculoase, este în prezent complet secat. Pentru prima dată în peste șase decenii, acest lac glaciar nu mai are nicio picătură de apă în aprilie, o situație pe care localnicii o consideră o excepție absolută.
Primarul localității Tragöß-St. Katharein, Hubert Zinner, confirmă că în memoria recentă nu a existat un astfel de moment. Deși primăvara este, în mod obișnuit, o perioadă în care nivelul apei este scăzut, anul acesta lacul a ajuns într-o stare critică: o întindere de pietre golașe, înconjurată de un peisaj montan spectaculos, dar fără „bijuteria lichidă” care îl făcea celebru.

Lacul Verde din Austria a secat Un fenomen natural, dar cu impact major asupra turismului

Motivul? Iarna extrem de secetoasă și lipsa zăpezii în munții din jur. Lacul Verde este alimentat de topirea zăpezilor alpine, iar dacă nu ninge suficient, nu există apă care să-l umple. „Nu e vorba de schimbări climatice, ci pur și simplu de lipsa precipitațiilor”, explică primaru, citat de kleinezeitung.at. Acest tip de lac, numit și lac de șmelț (alimentat de topirea zăpezii), este foarte sensibil la cantitatea de zăpadă din sezonul rece.

Ironia face ca în toamna trecută, nivelul apei să fi fost unul dintre cele mai ridicate din ultimele decenii, datorită ploilor abundente din septembrie și octombrie. Acest lucru a creat un fals sentiment de siguranță, iar contrastul cu situația actuală este cu atât mai șocant.
Citiți și: Începe în Europa boicotul pentru Coca-Cola, McDonald’s și junk food din SUA

Turiștii, surprinși și dezamăgiți de „dispariția” lacului

Lacul Verde din Austria a secat – O turistă din Austria Inferioară a descris experiența vizitei sale drept „o excursie într-un deșert de piatră cu un decor de vis”. Mulți alți vizitatori au fost luați prin surprindere de uscăciunea completă a lacului. În 2024, o imagine virală cu lacul pe jumătate gol a stârnit zâmbete. În 2025, realitatea este mult mai dură – lacul nu mai există.
Citiți și: Bodensee se usucă: Imagini șocante de la cel mai cunoscut lac al Germaniei

Totuși, primarul și localnicii speră ca vizitatorii să nu-și piardă complet interesul. Frumusețea zonei rămâne, iar traseele montane din jurul lacului oferă peisaje impresionante chiar și fără apa turcoaz. De altfel, reflexia unică a fundului de calcar dă nuanțe spectaculoase chiar și când nivelul apei este scăzut.

Lacul Verde rămâne un simbol, chiar și în vremuri uscate

Chiar și în aceste condiții, Lacul Verde păstrează o parte din farmecul său. Apa nu stă niciodată pe loc în acest lac – ea vine din munți și se infiltrează constant în pânza freatică. Dacă în săptămânile următoare nu vor apărea precipitații însemnate, lacul nu se va umple prea curând, iar dimensiunea sa în vara aceasta va fi modestă.

Totuși, unicitatea acestui loc, votat în 2014 drept cel mai frumos din Austria în cadrul emisiunii „9 Plätze – 9 Schätze”, nu se pierde. Iar lecția acestui an secetos este una simplă: natura este mereu într-o continuă schimbare, iar frumusețea ei poate fi găsită chiar și în absența spectacolului obișnuit.