Sari la conținut

Situația vaccinării în Austria: când se face a patra doză, când pot fi vaccinați copiii

28/12/2021 08:16

De Crăciun, Comisia de vaccinare – NIG din Austria și-a actualizat recomandările. Pe lângă recomandarea generală de creștere cât mai rapidă a ratei de vaccinare cu a treia doză, acum este vorba și de a patra vaccinare, a patra doză.

Potrivit APA, NIG nu recomandă acest lucru în mod general, însă consideră că a patra vaccinare ar trebui să fie făcută în domeniile cu risc ridicat și în domeniile critice ale sistemului, la șase luni după a treia doză.

Principalele RESTRICȚII din Austria, începând de astăzi, 27 decembrie

Vaccinarea a patra, off-label

Această a patra vaccinare Corona se va putea face off-label, a spus Comisia de vaccinare NIG și i-ar afecta pe lucrătorii din domeniul sănătate care sunt mai expuși decât restul populației.

Off label înseamnă în afara protocolului, adică nu exista aprobări pentru aceasta.

Condiția prealabilă este ca persoana în cauză să solicite în mod expres acest lucru și un medic să fi făcut o evaluare individuală, deoarece este o vaccinare off-label. „Nu există încă nicio dovadă că această vaccinare suplimentară poate preveni infecțiile. Cu toate acestea, se presupune că poate preveni formele grave de îmbolnăvire”, se arată în recomandările NIG.

Condiții de intrare în Austria, ACTUALIZATE, începând de astăzi, 27 decembrie

Copiii și adolescenții de la vârsta de doisprezece ani pot primi a treia vaccinare în afara protocolului

În plus, copiii și adolescenții de la vârsta de doisprezece ani pot primi a treia vaccinare în afara protocolului (off-label) în cazuri excepționale, după o evaluare medicală individuală, la cererea lor sau la solicitarea tutorelui lor, după patru luni de la a doua doză.

A treia doză este recomandată pentru copiii de peste doisprezece ani la șase luni după a doua doză. Pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani, NIG recomandă în mod expres a treia doză la patru luni după a doua vaccinare.

Vaccinul Novavax a fost inclus în lista de seruri aprobate

O altă veste este aceea că vaccinul Novavax a fost inclus în lista de seruri aprobate! În plus, vaccinul Novavax – primul vaccin Corona pe bază de proteine și făcut după metoda tradițională a vaccinurilor ​​- a fost pus pe lista de substanțe aprobate.

Poate fi utilizat la persoanele peste 18 ani în două prize la un interval de trei săptămâni (interval 16 până la 45 de zile) și este destinat în primul rând celor care se vaccinează pentru prima dată sau pacienților cu contraindicații la celelalte vaccinuri care au fost aprobate până acum, adică a celor cu tehnologia mRNA (cum e pfizer) și a celor cu vector (cum e JJ).

Situația vaccinurilor care expiră

Între timp, Ministerul Sănătății a dat publicității informații suplimentare în chestiunea vaccinurile care vor expira în curând. Așadar, 2,7 milioane de doze de vaccin expiră în primul trimestru al anului 2022.

În plus, 280.000 de doze de AstraZeneca ar expira în decembrie. 3,65 milioane de doze vor expira în al doilea trimestru al anului 2022.

„Nu există un risc imediat ca aceste doze de vaccin să expire”, a subliniat ministerul, referindu-se la „ratele mari de vaccinare actuale”.

În prezent, se administrează până la 100.000 de doze zilnic. Este posibil să se doneze doze către alte țări, dacă rata actuală de vaccinare vă încetini semnificativ în primul trimestru, a mai anunțat ministerul sănătății austriac.

Isabela Buchholz