Sari la conținut

Siegfried Mureșan, primul negociator-șef român al bugetului UE: ”Fondurile europene vor sprijini românii din diaspora să revină în țară”

19/04/2019 15:57

Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL) este vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European și primul europarlamentar român desemnat negociator-șef al Parlamentului pentru tot bugetul Uniunii Europene. El este, totodată, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, cel mai mare partid în Parlamentul European și cea mai mare familie politică europeană.

Mureșan va candida pentru un nou mandat în Parlamentul European din partea Partidului Național Liberal și ne-a răspuns la câteva întrebări despre principalele reușite în actualul mandat și ce obiective are pentru viitorul mandat.

GR: Domnule Mureșan, ați fost la primul mandat în Parlamentul European. Cu toate acestea, Parlamentul v-a desemnat negociator-șef pentru Bugetul UE din 2018. Spuneți-ne puțin ce beneficii concrete ați obținut pentru români prin această funcție.

S.M.: Simplu, în primul rând am crescut cu 55% alocările pentru plăți către Politica de Coeziune. România este una dintre țările europene care beneficiază cel mai mult de pe urma acestei politici. Astfel, datorită negocierii mele, românii care derulează proiecte de finanțare europeană prin Politica de Coeziune au primit la timp banii cuveniți în 2018.

În al doilea rând, am obținut o creștere a fondurilor pentru fermierii europeni, până la 59 de miliarde de euro. România este țara europeană cu cei mai mulți fermieri, așadar, prin negocierea mea, mai mulți bani au ajuns în 2018 la fermierii români.

În al treilea rând, am obținut finanțarea în premieră a Programului „DiscoverEU” prin care tinerii de 18 ani pot călători gratuit cu trenul prin Europa timp de o lună. Datorită acestei finanțări, 1.000 de tineri din România au beneficiat de această gratuitate.

Totodată, am crescut cu 58,5 milioane de euro alocările de fonduri europene pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, până la 602 milioane de euro.

Sunt doar câteva din reușite.

GR: Ce alte lucruri notabile ați obținut în primul mandat de care trebuie să știe oamenii?

S.M.:Las cifrele să vorbească de la sine: am obținut 8,5 milioane de euro pentru compensarea pagubelor cu inundațiile din România în 2015 și 3,5 milioane de euro pentru sprijinirea muncitorilor disponibilizați de la combinatul Mechel din Câmpia Turzii. Am obținut o alocare de 28 de milioane de euro din Bugetul UE pe 2019 pentru despăgubirea fermierilor români afectați de pesta porcină africană și gripa aviară.  Totodată, am obținut includerea României în Fondul Monetar European și am obținut o alocare de 500 de milioane de euro din bugetul UE post-2020 pentru apărarea statului de drept din Uniunea Europeană.

În total, am coordonat 44 de proiecte legislative în 5 ani în Parlamentul European, ca raportor general sau raportor alternativ.

GR: Ce vă propuneți în viitorul mandat?

S.M.: O prioritate pentru mine și pentru colegii din Partidul Național Liberal este simplificarea absorbției fondurilor europene. Investițiile din banii UE au fost principalul motor al creșterii economice în România din 2007, de când am intrat în Uniunea Europeană. Eu văd această oportunitate de finanțare inclusiv ca un argument pentru românii din diaspora să se întoarcă în țară. Dacă ai lucrat 10 ani în pomicultură în Spania sau Italia, de ce să nu aplici ce ai învățat în țară și, cu ajutorul fondurilor europene, să deschizi o afacere în pomicultură în Neamț sau Vrancea? Acest lucru deja se întâmplă, sunt mulți români care s-au întors în țară și au început proiecte de finanțare europeană. Dar noi ne vrem cât mai mulți români, din țară sau din străinătate, să poată accesa ușor aceste fonduri.

De aceea, vom negocia în viitorul Parlament European ca, începând cu anul 2021, să existe un set unic de reglementări pentru fondurile europene, birocrația va fi redusă și vor fi eliminate controalele inutile. Ne vom asigura că fondurile europene vor sprijini românii din Diaspora care vor să se întoarcă în țară și vor sprijini cât mai mulți români care vor să-și deschidă o afacere nouă.

Andi Rădiu


Siegfried MURESAN in the EP in Strasbourg