Sâmbătă, 2 mai, s-a produs un accident forestier mortal într-o localitate din Stiria, reiune situată în sud-estul Austriei. Un lucrător forestier în vârstă de 47 de ani, din România, a fost lovit de un copac într-o pădure din apropierea localității Thörl (districtul Bruck-Mürzzuschlag) și a suferit răni care i-au provocat moartea, a spus poliția austriacă într-un comunicat remis seara presei.
Deși la fața locului a sosit de urgență un echipaj medical, încercările de resuscitare nu au reușit. Medicul de urgență nu a putut decât să constate moartea bărbatului.
Trei lucrători forestieri din România, care locuiau în districtul Bruck-Mürzzuschlag, lucrau într-o zonă abruptă de pădure, când un fag se pare că s-a desprins și l-a lovit pe tânărul de 47 de ani în zona superioară a corpului. Recuperarea corpului a fost extrem de dificilă din cauza terenului abrupt. Condițiile clare în care s-a petrecut accidentul nu au putut fi determinate.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA