Sari la conținut

Servicii consulare pentru românii din Graz: în această perioadă Ambasada organizează consulat itinerant

22/02/2024 17:54

Servicii consulare pentru românii din Graz. În perioada 23-24 martie 2024, Ambasada României la Viena organizează un consulat itinerant la Graz, prin intermediul căruia va presta servicii consulare pentru cetățenii români cu domiciliul/reședința în landurile din proximitate. (Continuă după fotografie)
Citiți și: Consulatul de la Salzburg este în sfârșit deschis, românii din zonă au acces la aceste servicii

Servicii consulare pentru românii din Graz

UNDE? Kärntner Straße 411, 8054 Graz
CÂND? 23-24 martie 2024
PROGRAM:
– sâmbătă, 23.03.2024 – 09:00-12:30, 13:30-18:00
– duminică, 24.03.2024 – 09:00-12:30

INFORMAȚII UTILE:

Între 21 februarie și 17 martie 2024, cetățenii români pot solicita prin e-mail (viena.itinerant@mae.ro)
programarea pentru următoarele tipuri de servicii consulare care vor fi prestate la Graz:

  • servicii notariale (procuri, declarații);
  • transcrieri certificate de naștere, căsătorie și deces;
  • adeverințe de cazier judiciar;
  • documente de călătorie (pașapoarte și titluri de călătorie);
  • adeverințe renunțare la cetățenie;
  • solicitare duplicate certificate de naștere, căsătorie, deces și adeverințe de stare civilă. Aceste tipuri de documente se solicită – prin intermediul secției consulare – din România. Documentele vor sosi într- un interval de timp de 3-6 luni și trebuie să fie ridicate personal de către solicitant de la Secția consulară Viena.

ATENŢIE! Din motive tehnice, nu avem posibilitatea de a oferi în cadrul consulatelor itinerante alte servicii decât cele sus – menționate şi nici servicii fără programare prealabilă, întrucât fiecare serviciu consular în parte necesită o prelucrare parțială sau totală în sistem online la Secția consulară din Viena, lucru care nu este posibil în cadrul activităților din teren.

PROGRAMAREA

Solicitarea unei programări se va face prin e-mail, la adresa viena.itinerant@mae.ro, prin transmiterea OBLIGATORIE a următoarelor informații:

  • numele și prenumele solicitantului;
  • numărul de telefon;
  • tipul de serviciu consular dorit (exemplu: pașaport, procură, transcriere de certificat de naștere etc.);
  • documentele necesare pentru efectuarea serviciului consular în cauză, scanate în format .pdf (actele
  • necesare pentru diversele servicii consulare pot fi găsite aici: https://viena.mae.ro/node/465 )
  • în cazul procurilor cu conținut special, se vor transmite textele dorite în format editabil Word (.doc, docx).

Confirmarea programării solicitate vi se va transmite tot prin e-mail, după primirea și analizarea documentelor pe care ni le puneți la dispoziție, dar nu mai devreme de 12 martie 2024.

IMPORTANT

Programările vor fi făcute în ordinea cronologică a trimiterii tuturor documentelor necesare serviciului consular dorit și în limita programului de lucru menționat. Dosarele primite după data comunicată și cele incomplete nu vor fi acceptate. Vă rugăm să vă prezentați la data și ora programării (cu maximum 10 minute înainte de ora comunicată) cu toate DOCUMENTELE ÎN ORIGINAL.

ATENŢIE! ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DOSARUL ESTE INCOMPLET, CEREREA NU VA PUTEA FI PROCESATĂ ȘI PROGRAMATĂ. În anumite situații particulare, este posibil să vi se solicite transmiterea de documente suplimentare.