Preşedintele Klaus Iohannis a discutat joi, la Bruxelles, cu Sebastian Kurz, cancelarul Republicii Austria, despre vizita pe care oficialul austriac urmează să o efectueze în România, în 21 decembrie, şi despre priorităţile preşedinţiei României la Consiliul UE.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român a avut joi, la Bruxelles, o întrevedere cu cancelarul Republicii Austria, ţară care deţine în prezent Preşedinţia rotativă a Consiliului UE.
„Discuţiile, care au avut loc în marja reuniunii Consiliului European, s-au axat pe subiectele actuale ale agendei europene, din perspectiva asigurării continuităţii de acţiune între cele două Preşedinţii succesive ale Consiliului Uniunii Europene”, informează Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres.
Totodată, Klaus Iohannis şi Sebastian Kurz au evocat contextul european complex în care se realizează tranziţia la Preşedinţia rotativă a Consiliului UE între cele două state, marcat de procesul Brexit, alegerile pentru Parlamentul European, finalizarea procesului de reflecţie privind viitorul Uniunii sau negocierile privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.
„Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că România va acţiona cu pragmatism şi responsabilitate pe durata mandatului său la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind ca, prin acţiunile sale, să contribuie la avansarea negocierilor pe dosarele prioritare la nivel european, în efortul comun de a obţine rezultate în beneficiul întregii Uniuni”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Conform sursei citate, Sebastian Kurz şi-a exprimat „sprijinul pentru obiectivele şi priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”.
„Totodată, cei doi interlocutori au discutat despre pregătirea vizitei pe care cancelarul austriac urmează să o efectueze în România, în data de 21 decembrie„, mai arată Administraţia Prezidenţială.