Pentru toți angajații, deținătorii de firmă și toți cei are au un magazin în locație de gestiune sau închiriat și care ar prea intra în contact la muncă cu clienții sau cu colegii, se va introduce începând din data de 15 octombrie așa numita regulă 3G.
Acest lucru reiese dintr-un proiect de ordonanță al Ministerului Sănătății austriac și a fost făcut public astăzi de către presa austriacă.
Conform acestei ordonanțe, numai cei care sunt vaccinați, testați sau vindecați vor mai putea lucra in aceste domenii, angajații trebuind să aibă întotdeauna dovada cu ei la locul de muncă.
În cazul contactului direct cu clienții – cu excepții precum restaurante și facilități sportive – este necesară o mască în cazul în care riscul de infecție nu este minimizat prin alte măsuri de protecție, mai scrie ORF.
Asta ar însemna o înăsprire semnificativă: în prezent, obligația „3-G” se aplică doar personalului din câteva zone, cum ar fi spitalele și casele de sănătate. Oricine nu respectă „regula 3-G” ar putea fi trimis acasă de către angajator fără plată iar încheierea contractului de muncă, de asemenea, posibilă, potrivit raportului.
”Dar nimic nu este încă sigur, negocierile sunt încă în curs”, a spus Ministerul Sănătății. Proiectul prevede, de asemenea, noi reguli pentru zonele de schi de la 1 noiembrie, și anume o obligație „3-G” pentru accesul la telecabine și la căile ferate cu cremalieră.
În Austria, în momentul actual, rata de vaccinare este de aproximativ 61% cu ambele doze și aproape 65% cu prima doza, însă vaccinarea stagnează.
Rata de vaccinare (complet imunizată) este cea mai mare în Burgenland, la 68,7%. În Austria Inferioară 63,9% din populație este vaccinată, în Stiria 61,8%. După Viena (60,1), Vorarlberg (60), Tirol (59,3), Carintia (57,6) și Salzburg (57,4), Austria Superioară rămâne la coada clasamentului cu 56,2 la sută.
Isabela Buchholz